Zelenski promite că va readuce Ucraina în granițele sale: Războiul „a început în Crimeea şi se va termina în Crimeea”

Zelenski promite că va readuce Ucraina în granițele sale: Războiul „a început în Crimeea şi se va termina în Crimeea”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a angajat să restabilească integritatea teritorială a țării sale atât într-o intervenție avută marți la Summitul Internațional „Platforma Crimeea”, cât și într-un discurs rostit cu ocazia Zilei naționale a drapelului Ucrainei.

Volodimir Zelenski FOTO EPA-EFE

Zelenski şi-a exprimat marţi convingerea că drapelul ucrainean va flutura din nou în toate teritoriile din țara sa ocupate în prezent de forțele armate ruse, inclusiv în Peninsula Crimeea, anexată de Moscova din 2014.

Într-un discurs pronunţat cu ocazia Zilei naţionale a drapelului Ucrainei, Zelenski s-a declarat încrezător că drapelul ţării „va reveni în fiecare oraş şi sat, acum ocupat temporar de Rusia”.

Declaraţiile lui Zelenski, citate de agenţiile de presă locale, au fost făcute în cadrul ceremoniei de ridicare a drapelului naţional la Kiev, capitala Ucrainei, transmite EFE, potrivit Agerpres.

„Drapelul în albastru şi galben al Ucrainei va fi arborat din nou acolo unde este acasă, unde ar trebui de drept să fie: în toate aşezările ocupate temporar din Ucraina”, în Melitopol, Herson sau Zaporojie, a subliniat el.

Potrivit lui Zelenski, drapelul ucrainean va reveni şi în oraşele din Crimeea, anexată de Rusia în 2014, şi în regiunile din Doneţk şi Luhansk aflate sub controlul separatiștilor proruși.

La ceremonia ridicării drapelului naţional la Kiev au luat parte reprezentanţi ai Guvernului şi Parlamentului, precum şi militari. Acest eveniment intervine în ajunul Zilei Independenţei Ucrainei, marcată pe 24 august, care coincide în acest an cu împlinirea a şase luni de la declanşarea invaziei ruse.

Volodimir Zelenski a revenit asuprarecuperării peninsulei de la Marea Neagră în cadrul Summitului Internațional „Platforma Crimeea”, deschis marți în format virtual.

„Pentru a depăşi teroarea, pentru a restitui predictibilitatea şi securitatea regiunii noastre, Europei şi lumii întregi, trebuie să câştigăm, să câştigăm lupta împotriva agresiunii ruse. Şi, prin urmare, trebuie să eliberăm Crimeea de sub ocupaţie. (Războiul, n. red.) a început în Crimeea şi se va încheia în Crimeea, iar aceasta va fi o revigorare efectivă a ordinii juridice internaţionale”, a declarat Zelenski alături de președintele polonez Andrzej Duda, aflat în vizită la Kiev.

Volodomir Zelenski a ținut să precizeze că pentru ucraineni Peninsula Crimeea „nu este doar un teritoriu” sau o „piesă în jocul geopolitic”, ci „o parte a poporului nostru, a societăţii noastre, o comunitate căreia îi garantăm libertatea”.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 VIDEO Cum, mint americanii? / Amănunte greu de digerat despre atentatul cu sute de victime din timpul retragerii americane din Afganistan, negat de Pent…