Zelenski salută deschiderea în România a Centrului European de Instruire F-16, care va pregăti și piloți ucraineni

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a salutat luni seară, în discursul său adresat naţiunii, deschiderea în România a centrului de pregătire a piloţilor pentru operarea avioanelor F-16 unde se vor antrena şi aviatori ucraineni, transmite EFE, conform Agerpres.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, foto-portret

Volodimir Zelenski. Foto: APPA/EFE

"Există veşti importante din România: a început să funcţioneze un centru de pregătire pentru piloţii de F-16, băieţii noştri vor primi pregătire acolo", a anunţat Zelenski în discursul său.

Şeful statului ucrainean i-a mulţumit omologului său român, Klaus Iohannis, şi premierului olandez, Mark Rutte, pentru rolul lor în "punerea în aplicare a tuturor acordurilor noastre".

Potrivit acordului care a făcut posibilă deschiderea centrului, România pune la dispoziţie o bază militară pentru antrenament , în timp ce Olanda furnizează avioanele, iar compania americană de armament Lockheed Martin contribuie cu instructori şi întreţinerea aparatelor de zbor.

Este de așteptat ca Ucraina să înceapă să primească avioane F-16 de la unii dintre aliaţii săi occidentali în 2024

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India