Comisia Europeană va putea rambursa României, în perioada următoare, peste 400 milioane euro pentru POSCCE

Comisia Europeană va putea rambursa României, în perioada următoare, peste 400 milioane euro pentru POSCCE

Comisia Europeană va putea rambursa României, în perioada următoare, peste 400 de milioane de euro pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POSCCE) 2007-2013, după ce Ministerul Fondurilor Europene a obținut acordul Executivului comunitar pentru reluarea tuturor plăților aferente acestui program, potrivit unui comunicat al ministerului remis duminică AGERPRES.

'Decizia Comisiei Europene de a relua plățile pentru POSCCE este un succes al Guvernului României și confirmă eforturile depuse în echipă de Autoritatea de Management și organismele intermediare. Estimez că POSCCE va avea cel mai mare procent de absorbție dintre toate programele aferente perioadei 2007-2013 (peste 90%), deoarece în perioada care urmează Comisia Europeană va putea rambursa României peste 400 milioane de euro pentru acest program', a declarat Marius Nica, ministrul Fondurilor Europene. 

În lunile decembrie 2014 și aprilie 2015, în urma unor audituri ale Comisiei Europene, au fost decise întreruperi temporare ale rambursărilor de la Bruxelles către România pentru trei axe ale Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice. Plățile pentru axele prioritare 1 și 4 au fost reluate la 15 septembrie 2015, iar pentru axa 3 au fost reluate acum.

'Beneficiarii fondurilor nu au fost afectați, plățile către cei care derulează proiecte europene fiind asigurate de la bugetul de stat', precizează Ministerul Fondurilor Europene.

MFE este coordonatorul Instrumentelor Structurale 2007-2013 și al fondurilor europene structurale și de investiții 2014-2020 în România, îndeplinind și rolul de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POSCCE) 2007-2013. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

2 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

3 VIDEO București 2024...

4 Așa o fi?

5 Misterioasa decizie a Armatei Chinei...