Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

Dănescu (ARB): Legea insolvenței personelor fizice va avea un impact de circa 3,5 miliarde de lei asupra băncilor

Asociația Română a Băncilor estimează că impactul aplicării Legii insolvenței persoanelor fizice în România se ridică la circa 3,5 miliarde de lei, luând în calcul faptul că o parte dintre clienții buni platnici ar putea decide să nu mai plătească, așteptând "beneficiile" insolvenței, dar și costurile de logistică ale băncilor cu implementarea unei astfel de legi, potrivit președintelui executiv al Asociației, Florin Dănescu.

"Pe o abordare europeană, pe calculul pe care l-am făcut asupra insolvențelor persoanelor fizice la nivel european, a reieșit o sumă de aproximativ 3,5 miliarde de lei. Europenii au în această legislație și filtre prin care limitează eventualele excese în folosirea acestei legi. Pun și responsabilități pentru cei care beneficiază de actul de insolvență, ai obligații, dar și limitări în viitor. În unele țări 5 ani, în altele 10, nu mai poți să iei un credit dacă ai trecut printr-un proces de insolvență. Legislația europeană îi are în vedere numai pe cei de bună credință, care au ajuns în situația nefericită a insolvenței", a declarat, joi, Florin Dănescu.

Oficialul ARB a atras atenția asupra faptului că "mirajul" acestei legi ar putea determina anumiți clienți, care până acum au fost buni platnici, să nu mai plătească, în așteptarea unei reduceri a sarcinii fiscale.

"Normal că în calculul unui studiu de impact reies anumite migrări și din partea clienților care nu au întârzieri la plată, dar care pot avea întârzieri la plată în eventualitatea unei insolvențe. Și pentru că insolvența persoanelor fizice, într-o bună măsură, este percepută și ca o relaxare și o ușurare și o posibilă reducere a debitelor către bănci", a subliniat Florin Dănescu.

El a mai spus că, din experiența altor țări, reiese că insolvența aduce mai multe dezavantaje decât avantaje.

"Această măsură a insolvenței persoanelor fizice, ca în orice țară, este un instrument acut pentru persoanele fizice. Tot bugetul tău este controlat și hotărât de altcineva. Simplul fapt că vrei să mergi la un teatru va fi decis de administratorul judiciar, pentru că nu va fi considerată o cheltuială de bază pentru familie. Ori, această percepție creată în timp — că insolvența va fi o ușurare eventual a sarcinii financiare a individului — va duce la migrări din portofoliul celor care plătesc către cei care nu mai plătesc, așteptând iminenta insolvență a persoanelor fizice", a explicat acesta.

Reprezentantul bancherilor a mai spus că această percepție, incorectă, creată în timp, are un impact asupra băncilor la nivelul portofoliilor de credite. În plus, băncile vor avea și costuri mari și din punct de vedere logistic cu implementarea acestei legi. În acest context, ARB a solicitat ca termenul d aplicare a legii să fie la șase luni de la aprobare, a mai spus Dănescu. AGERPRES


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Sursele puterii PSD. Toți românii cu minte și suflet ar trebui să citească acest articol

2 VIDEO Înregistrări care vor arunca în aer PSD! RISE Project anunță dezvăluiri fără precedent!

3 VIDEO S-a detonat NUCLEARA! Cum s-a pus la cale LINȘAREA mediatică a șefei DNA!

4 BREAKING! Curtea Supremă, lovitură MORTALĂ pentru CCR? Pică toate deciziile care au UCIS Justiția?

5 ALERTĂ Codrin Ștefănescu anunță că PSD va modifica legile pentru ca magistrații care au „greșit” față de corup…

recomandări

Te ia DNA: Bucur Ionel

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Privește cum o mașină e distrusă la fier vechi în câteva secunde