INS: Consumul de electricitate a scăzut cu 0,3% în primele două luni

INS: Consumul de electricitate a scăzut cu 0,3% în primele două luni

Consumul final de electricitate în primele două luni ale acestui an a scăzut cu 0,3% faţă de perioada similară din 2013, ajungând la 8,74 miliarde kWh, în timp ce exporturile de energie electrică au crescut, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

INS: Consumul de electricitate a scăzut cu 0,3% în primele două luni (Imagine: Gabriela Doboş / Mediafax Foto)

Exportul de energie electrică a fost de 885,6 milioane kWh, în creştere cu 671,7 milioane kWh.

În perioada analizată, iluminatul public a înregistrat o scădere cu 22,1%, iar consumul populaţiei a coborât cu 3,4%.

Resursele de energie primară au crescut cu 5,5% în lunile ianuarie şi februarie, iar cele de energie electrică au crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent cu 5,4%.

Principalele resurse de energie primară în perioada analizată au totalizat 5,35 milioane tone echivalent petrol (tep), în creştere cu 279,9 milioane tep. În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 11,1 miliarde kWh, cu 5,4% mai mari faţă de perioada corespunzătoare a anului 2013. Creşterea resurselor de energie electrică s-a datorat în principal majorării producţiei cu 6%, potrivit INS.

Producţia internă a scăzut cu 0,1%, la 3,6 milioane tep, iar importurile au crescut cu 21,8%, la 1,74 milioane tep.

În primele două luni din acest an, producţia din termocentrale a fost de 5,79 miliarde kWh, în creştere cu 5,2%, în timp ce producţia din hidrocentrale a fost de 2,38 miliarde kWh, mai mare cu 17,8%.

Centrala nuclearelectrică din Cernavodă a produs cu 0,3% mai multă energie în ianuarie şi februarie, totalizând o producţie de 2 miliarde kWh.

Producţia din centralele electrice eoliene în perioada a fost de 810,4 milioane kWh, în scădere cu 63,2 milioane kWh faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Energia solară produsă în instalaţii fotovoltaice în această perioadă a fost de 42,2 milioane kWh, în creştere cu 37,2 milioane kWh.

Consumul propriu tehnologic în reţele şi staţii a fost de 1,46 miliarde kWh în scădere cu 5%.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu