Prețul petrolului se îndreaptă spre cel mai scăzut nivel din ultimii 11 ani

Prețul petrolului se îndreaptă spre cel mai scăzut nivel din ultimii 11 ani

Cotația barilului de petrol a scăzut luni pentru a șaptea ședință consecutivă, apropiindu-se de cel mai scăzut nivel din ultimii 11 ani, pe fondul creșterii îngrijorării potrivit căreia supraoferta de pe piața mondială ar putea să se agraveze în lunile următoare din cauza unui război al prețurilor între OPEC și producătorii de petrol care nu fac parte din OPEC, informează Reuters. 

La Bursa de la Londra cotația țițeiului Brent a coborât cu 3,4%, ajungând pentru prima dată după luna decembrie 2008 sub nivelul de 36,70 dolari per baril, în timp ce la Bursa de la New York cotația barilul de țiței West Texas Intermediate (WTI) a coborât cu 2,5% până sub 34,70 de dolari.

În prezent, țițeiul Brent se tranzacționează la un preț cu doar 50 de cenți peste minimul de 36,20 dolari per baril stabilit în timpul crizei financiare mondiale din 2008. În situația în care petrolul Brent va doborî acest prag atunci va fi vorba de cel mai mic preț al petrolului înregistrat de la mijlocul lui 2004. În cazul țițeiului WTI, prețul minim atins în timpul crizei financiare din 2008 a fost cel de 32,40 de dolari per baril.

'Petrolul este supus la presiuni în condițiile în care absența unor reduceri de producție din partea OPEC înseamnă că supraoferta va continua', a declarat Amrita Sen, analist la centrul de reflexie Energy Aspects.

Ambele prețuri de referință de pe piața petrolului au scăzut în fiecare zi după ce la finele reuniunii ministeriale din 4 decembrie Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol a anunțat că decis să nu modifice plafonul oficial de producție. În ultimul an, statele membre OPEC au pompat o cantitate record de petrol pe piață în încercarea de a-i determina pe producătorii cu costuri mari, cum sunt companiile americane care produc petrol de șist, să iasă de pe piață. Supraoferta de petrol ar urma să crească și mai mult la începutul anului viitor când Iranul, al doilea mare producător din cadrul OPEC, va putea să-și majoreze propria producție odată cu ridicarea sancțiunilor internaționale.

'Pe lângă cantitățile scoase din capacitățile de stocare, Iranul va putea să-și majoreze exporturile de petrol și condensat cu maxim 700.000 de barili pe zi până la finele lui 2016', au apreciat analiștii de la BMI Research. De asemenea, analiștii de la Morgan Stanley au estimat că anul viitor oferta de petrol a OPEC ar urma să crească cu un milion de barili pe zi, ceea ce va pune noi presiuni asupra prețurilor.

Cu toate acestea, anterior producătorii de petrol din zona Golfului Persic și Rusia au avertizat că nu își vor reduce producția nici măcar în situația în care prețul barilului de petrol va coborî până la 20 de dolari.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Eduard Hellvig, atac dur la medicul Cîrstoiu: „Când spectacolul începe să fie fluierat, își iau trusa de machiaj și își văd de drum”