Probleme în alimentarea cu energie electrică în 54 de localități din județele Constanța, Tulcea, Călărași și Ialomița

Probleme în alimentarea cu energie electrică în 54 de localități din județele Constanța, Tulcea, Călărași și Ialomița

Alimentarea cu energie electrică a fost afectată în 54 de localități din județele Constanța, Tulcea, Călărași și Ialomița, din cauza condițiilor meteo deosebite, a viscolului și căderilor masive de zăpadă, informează Enel Distribuție Dobrogea, printr-un comunicat remis duminică AGERPRES.

În județul Constanța, la ora 10,00, erau nealimentate total 7 linii electrice aeriene de medie tensiune, 9 linii electrice aeriene de medie tensiune, parțial, precum și 126 posturi de transformare, fiind afectate 23 localități (Hârșova parțial, Ciobanu parțial, Gârliciu, Băneasa parțial, Potârnichea, Canlia, Cerchezu, Almalău, Ostrov, Bugeac, Lipnița, Coșlugea, Mircea Vodă, Zenovia, Azizia, Saligny, Castelu, Nisipari, Nazarcea parțial, M. Kogălniceanu parțial, Miorița, Basarabi , Poarta Albă).

De asemenea, în județul Tulcea erau nealimentate 2 linii electrice aeriene de medie tensiune, parțial, precum și 16 posturi de transformare, fiind afectate 4 localități (Cerbu, Sâmbăta, Slava Rusă , Slava Cercheză), iar în județul Călărași erau nealimentate total 19 linii electrice aeriene de medie tensiune, 14 linii electrice aeriene de medie tensiune, parțial, precum și 430 de posturi de transformare, fiind afectate 15  localități (Sohatu, Budești, Frumușani, Dor Mărunt, Coconi, Curcani, Lupsanu, Răzvani, Cuza Vodă, Sărulești, Belciugatele, Dragalina, Radu Negru, Ciocănești, Dorobanțu).

În județul Ialomița erau nealimentate total 2 linii electrice aeriene de medie tensiune, 2 linii electrice aeriene de medie tensiune, parțial, precum și 125 posturi de transformare, fiind afectate 12  localități (Condeești, Bărbătescu, Coșereni, Sintești, Axintele, Bărcănești, Movilița, Cocora, Borănești, Țăndărei, Ciochina, Andrășești).

"În toate zonele și în municipiul Constanța se înregistrează deranjamente individuale și colective datorate condițiilor meteo pentru remedierea cărora se intervine. Printre cauzele care au dus la producerea incidentelor, pe fondul condițiilor meteo deosebite, se numără izolatori sparți și conductori rupți, chiciură depusă pe elemente de rețea, galopaj al conductoarelor ca urmare a vântului extrem de puternic (conductoarele se apropie din cauza vântului și se produce arc electric, ceea ce conduce la întreruperea furnizării de electricitate)", se menționează în comunicat.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...