RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 6 - 12 OCTOMBRIE- ECONOMIC

RETROSPECTIVA SĂPTĂMÂNII 6 - 12 OCTOMBRIE- ECONOMIC

Scăderea livrărilor de gaze din Rusia către România a reprezentat, și în această săptămână, unul dintre cele mai importante subiecte economice alături de situația de la rafinăria Petrotel Lukoil. De asemenea, printre temele importante ale săptămânii s-au aflat și revizuirea în creștere a prognozelor FMI privind economia românească, publicarea Raportului de stabilitate financiară al băncii centrale și dezbaterile pe tema Master Planului General de Transport.

Foto: (c) ALEX FILIP/AGERPRES ARHIVA

În plan extern, Apple rămâne cea mai valoroasă marcă din lume iar Banca Central Europeană a anunțat că rezultatele testelor de stres derulate în rândul principalelor bănci europene vor fi date publicității duminică, 26 octombrie.

Prezentăm în continuare cele mai importante știri difuzate în săptămâna care se încheie duminică și subiectele de urmărit în săptămâna 13 — 19 octombrie 2014.

* Statul român va garanta jumătate din valoarea unui credit de maximum 50.000 de lei pe care îl vor putea accesa persoanele fizice pentru achiziția unei mașini noi, începând cu 1 noiembrie, a declarat, luni, ministrul Economiei, Constantin Niță.

El a prezentat oficial programul denumit 'Prima Mașină', în cadrul unei conferințe de presa la care au participat și premierul Victor Ponta, precum și reprezentanți ai industriei de automobile.

* MFP a lansat luni în dezbatere publică proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr 297/2004 privind piața de capital, precizând că are în vedere adaptarea legislației în domeniu prin eliminarea obstacolelor existente.

* Fondul Monetar Internațional a revizuit în creștere la 2,4% estimările referitoare la avansul Produsului Intern Brut al României în acest an, potrivit raportului World Economic Outlook, publicat, marți, de instituția financiară internațională.

În raportul publicat în primăvara acestui an, FMI estima o creștere de 2,2% pentru economia românească.

* O decizie finală în cazul companiilor implicate în investigația realizată de Consiliul Concurenței privind piața de retail alimentar, printre care se află Metro, Selgros și Mega Image, va fi luată doar după audierea acestora, afirmă autoritatea pentru concurență, într-un comunicat remis luni AGERPRES.

* Cota de piață a băncilor cu capital majoritar românesc s-a dublat, ajungând la 19,8% în iunie 2014, comparativ cu 9,4% în iunie 2013, depășind-o pe cea a băncilor cu capital majoritar francez și grecesc, de 13,3% și, respectiv 12,5%, potrivit Raportului asupra stabilității financiare 2014, publicat marți seară de Banca Națională.

* Vulnerabilitatea sectorului bancar românesc privind dependența prea ridicată de resursele financiare externe s-a diminuat semnificativ, expunerea băncilor-mamă față de filialele lor din România reducându-se cu 28%, în intervalul decembrie 2012 — august 2014, potrivit Raportului asupra stabilității financiare 2014, publicat marți seară de Banca Națională.

* Bursa și piața de capital românească au cunoscut transformări istorice, fără precedent, în ultimii doi ani și jumătate, iar reformele trebuie continuate pentru obținerea statului de piață emergentă (investment grade), a declarat, luni, președintele Bursei de Valori București /BVB/, Lucian Anghel.

* Numărul societăților intrate în insolvență a scăzut, în primele opt luni din 2014, cu 14,72%, comparativ cu cel din perioada similară a anului trecut, la 15.765, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului.


Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/AGERPRES ARHIVĂ

* Prețul oferit de abatoarele locale pentru porcii vii a scăzut cu 25% în ultima perioadă, comparativ cu același interval din 2013, până la 5,4 — 5,5 lei/kilogram, în același timp înregistrându-se o scădere semnificativă a cererii pentru carnea de porc românească, apreciază Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR) și Asociația Fermierilor cu Investiții în Sectorul Suin (AFISS).

* Piața asigurărilor înregistrează un dezechilibru între venituri și costul despăgubirilor, dar se va reechilibra cel târziu într-un an de zile, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară /ASF/, Mișu Negrițoiu, pentru postul public de radio.

* Un procentaj de 42% din populația României nu a utilizat vreodată internetul, în 2013, în scădere cu șase puncte procentuale față de anul precedent, iar planul este ca, până în 2020, procentajul să ajungă la 30%, a declarat, marți, într-o conferință de specialitate, Diana Voicu, secretar de stat în Ministerul pentru Societatea Informațională /MSI/.

* Un inventar al rețelelor publice este foarte util, iar în acest sens avem în plan ca într-un an, un an și jumătate, să definitivăm o hartă la nivel național, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de specialitate, Cătălin Marinescu, președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații /ANCOM/.

* Câștigul salarial mediu nominal net a fost de 1.683 lei în luna august, în scădere față de luna precedentă cu 36 lei (-2,1%), iar câștigul salarial mediu nominal brut de 2.331 lei, cu 2% mai mic decât în luna iulie 2014, potrivit unui comunicat al Institutului Național de Statistică /INS/ remis marți AGERPRES.

* Ministrul Muncii, Rovana Plumb, susține extinderea concediului de maternitate pentru mame prin introducerea unor facilități și indemnizații pentru mamele care nasc și sunt în șomaj sau nu au un loc de muncă.

"A fost o discuție în cadrul Forumului (de la Milano n.r) privind extinderea concediului de maternitate pentru mame. Este un model pe care eu îl îmbrățișez de foarte mult timp, astfel încât să existe facilități și indemnizații care se acordă mămicilor care nasc și care sunt în șomaj sau nu au un loc de muncă, să beneficieze de ele. În momentul de față, la nivelul UE, ca și în România, beneficiază de concediu de maternitate și facilități acordate prin acest program doar mămicile care au loc de muncă", a declarat, miercuri, Rovana Plumb, la România TV.

* Sechestrul instituit pe conturile bancare ale rafinăriei Petrotel Lukoil a fost ridicat în urma audierilor de luni, iar rafinăria a început procedurile de pregătire pentru repornire, potrivit unui comunicat al companiei, remis, marți, AGERPRES.

* Grupul Lukoil va lua decizia de a închide definitiv rafinăria Petrotel Ploiești dacă, până vineri, procurorii nu vor accepta ridicarea sechestrului instituit pe stocurile și pe patrimoniul companiei, a declarat la Ploiești, Vladimir Nekrasov, prim-vicepreședintele grupului Lukoil.

* România are interesul să exporte produse procesate, nu vapoare cu cereale, pentru că în aceste produse procesate se regăsesc tradiția și specificul culinar, a afirmat miercuri comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloș, prezent la Conferința Națională dedicată noului PNDR 2014 — 2020.

"Pentru că vorbim mult de potențialul de export al agriculturii din România, cred că România are interesul nu să exporte vapoare cu cereale ci să exporte, în primul rând, produse procesate, pentru că în aceste produse procesate se regăsește tradiția, se regăsește specificul culinar din România, precum și mâna de lucru pe care o avem încă din abundență în mediul rural. Conectând dezvoltarea industriei alimentare cu dezvoltarea învățământului, a educației, a formării profesionale și a consultanței cred că putem face din acest potențial de producție al României o valoare economică", a declarat Dacian Cioloș.

* Agricultorii din Moldova nu fac concurență celor din România, prin sprijinul primit pentru exportul fructelor proaspete, deși se încearcă specularea acestui lucru, a afirmat, miercuri, ministrul Agriculturii din Republica Moldova, Vasile Bumacov, prezent la Conferința Națională dedicată noului Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 — 2020.

"Cu puțin timp în urmă, un viceministru a fost aici și cu susținerea Ministerului Agriculturii s-au văzut cu mai mulți importatori, cu distribuitori de produse, cu rețele de supermarketuri. Sunt deja rezultate. Unii dintre producători acced în rețeaua Metro, alții în rețeaua Carrefour. Nu atât de mult cât ne-am dori, dar așa cum am mai spus, nu ne dorim ca agricultorii din România să creadă că venim să le facem concurență, pentru că se încearcă să se speculeze acest lucru și nu este adevărat", a spus Vasile Bumacov, ministrul Agriculturii din Republica Moldova.

* PAID, societatea care emite polițele de asigurare obligatorie a locuințelor/ PAD/, are în vigoare, din 15 iulie 2014, un program de reasigurare de 450 milioane euro, care va fi majorat începând cu 15 noiembrie 2014 la 500 milioane de euro, acoperit numai de reasigurători de rating A, a declarat miercuri, la Forumul Internațional al Riscurilor Catastrofale, Nicoleta Radu Neacșu, directorul general al PAID România.

* Suprafața de teren nelucrată a scăzut la sub 300.000 de hectare, de la 3 milioane ha în perioada 2007-2008, a declarat, miercuri, vicepremierul Daniel Constantin, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prezent la Conferința Națională dedicată noului PNDR 2014 — 2020.

"În anul 2008 aveam 1,2 milioane de fermieri care lucrau 8,5 milioane de hectare. Astăzi numărul fermierilor a scăzut la 1,05 milioane iar numărul hectarelor care sunt lucrate a crescut la aproape 10 milioane de hectare. Dacă în anii 2007-2008 vorbeam de 3 milioane de hectare nelucrate, astăzi nu știu dacă mai sunt 300.000 de hectare nelucrate în această țară", a spus Daniel Constantin.

* Mai mult de 1,5 milioane de utilizatori de telefonie din România și-au portat, până în prezent, numerele de telefon în alte rețele, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, Cătălin Marinescu.

* România ar înregistra pierderi de 6,13 miliarde euro, respectiv 4% din Produsul Intern Brut/ PIB/, în cazul unor inundații similare celor din Bosnia și Serbia, a declarat miercuri, la Forumul Internațional al Riscurilor Catastrofale, Nicoleta Radu Neacșu, directorul general al PAID România, societatea care emite polițele de asigurare obligatorie a locuințelor /PAD/.

Aceasta a precizat că astfel de inundații catastrofale au loc o dată la 120 de ani, iar calculele au fost făcute de către compania de reasigurare Willis Re.

* Ministerul Agriculturii a primit săptămâna trecută, de la Comisia Europeană, observațiile la Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), iar în prezent se lucrează la răspunsuri, a declarat, miercuri, vicepremierul Daniel Constantin, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prezent la Conferința Națională dedicată noului PNDR 2014 — 2020.

"Programul Național care a fost transmis Comisiei Europene este în faza de analiză în comisiile de specialitate. Am primit observațiile săptămâna trecută, lucrăm să răspundem la aceste observații. Una din obervațiile la care țin foarte mult este aceea referitoare la acordarea de fonduri nerambursabile suplimentare către cei care înțeleg să integreze producția și cei care înțeleg să intre în forme asociative. Mă refer aici în special la cooperative. Colegii mei sunt mobilizați să explice Comisiei Europene de ce dorim să acordăm și punctaj suplimentar. În propunerea noastră de program am prins, dincolo de punctaj, un procent de 20% suplimentar nerambursabil către cei care integrează producția. Din producție merg mai departe către procesare, marketing și așa mai departe", a explicat Constantin.

* Piața românească de asigurări va fi evaluată, inclusiv activele și pasivele bilanțiere, de către auditori independenți, până la finalul lunii iunie 2015, a declarat, miercuri, la Forumul Internațional al Riscurilor Catastrofale, prim-vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară, Cornel Coca Constantinescu.

Evaluarea sectorului românesc de asigurări de către auditori (terțe părți independente) va viza cel puțin 80% din piața de asigurări și se va încheia la 30 iunie 2015, a afirmat oficialul ASF.


Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES ARHIVĂ

* Programul 'Rabla' va exista și în 2015, nu vor exista probleme cu închiderea acestuia iar autoritățile analizează unele modificări, a declarat, miercuri, Attila Korodi, ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice.

'Programul Rabla merge bine în acest moment, pentru că procedurile birocratice s-au simplificat, iar atât persoanele fizice, cât și companiile au putut să urmărească permanent stadiul voucherelor rămase. În acest moment există mai puțin de 700 de tichete disponibile. Nu o să avem probleme de închidere a programului. Va fi unul dintre puținii ani în care se vor epuiza toate tichetele alocate. Pentru 2015, sunt convins că vor fi modificări în Programul Rabla, dar este prematur să vorbim despre acestea. Știți că există un dialog în care Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile ar fi fericită ca programul să nu mai meargă înainte, dar din punctul nostru de vedere suntem permanent interesați ca mașinile vechi, care înseamnă probleme de poluare, să fie scoase din uz. De aceea, noi vrem să gândim un proiect care să aibă anumite modificări și să demonstrez că nu numai ce spun producătorii contează, ci și modul în care arată strada în România, în care avem foarte multe mașini care poluează', a explicat Korodi.

* România a absorbit, până în prezent, peste 50% din cele 4,4 miliarde de euro puse la dispoziție prin Autoritatea de Management a Programului Operațional 'Mediu' (POS Mediu), potrivit datelor prezentate, miercuri, într-o conferință de specialitate, de către Attila Korodi, ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice.

* Institutul Național de Statistică (INS) a îmbunătățit estimarea privind evoluția economiei Românești în trimestrul doi din acest an față de trimestrul anterior, de la—1% la—0,9%, în timp ce creșterile semestriale și anuale au rămas neschimbate față de estimarea anterioară, respectiv +1,5% și +2,6%, date ajustate sezonier, potrivit noilor date provizorii, transmise miercuri AGERPRES.

Industria alături de sectorul informații și comunicații și de cel al tranzacțiilor imobiliare au avut cea mai importantă contribuție la creșterea Produsului Intern Brut (PIB) în trimestrul doi din acest an, în timp ce comerțul, agricultura, construcțiile au tras în jos economia.

* Producătorul japonez de țigarete Japan Tobacco Inc. a anunțat marți că intenționează să închidă două uzine de producție din Europa, acțiune care ar putea conduce la eliminare a 1.100 de locuri de muncă, transmite Bloomberg.

JTI a precizat că uzinele sale de la Lisnafillan, Irlanda de Nord, și Wervik, Belgia, ar urma să fie închise în cadrul acestui plan iar producția va fi transferată altor uzine 'posibil cele din Polonia și România'.

* Livrările de gaze rusești către România au scăzut miercuri cu 18% față de cantitățile normale, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

'Reducerea anunțată astăzi (miercuri — n.r.) de Gazprom la Transgaz este de 18% în raport cu cantitățile nominalizate pe baza solicitărilor beneficiarilor din România. Cantitățile sunt de sub 0,2 milioane de metri cubi pe zi. Nu e niciun motiv de îngrijorare', a spus Nicolescu.

* Importurile de gaze rusești echivalează în acest moment cu consumul actual al unui oraș precum Botoșani sau cu consumul CET Timișoara, astfel că reducerea livrărilor din Federația Rusă are un impact foarte mic, a declarat, joi, pentru AGERPRES, Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru Energie.

Anterior, el a precizat că importurile de gaze rusești au fost reduse joi cu 15%.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/AGERPRES ARHIVĂ

* Livrările de gaze din Federația Rusă au fost, vineri, cu 13,6% mai mici decât cele normale, după ce Gazprom a anunțat pentru această zi o reducere și mai mare, de 30,7%, informează Departamentul pentru Energie.

"Pentru ziua de astăzi (vineri — n. r.), scăderea inițială anunțată de dispeceratul Gazprom din Sofia era de 30,7%, dar au revenit ulterior și au anunțat o scădere de 13,6% în raport cu nominalizările făcute de Transgaz, pe baza solicitărilor beneficiarilor din România. Concret, importul actual de la Gazprom este sub 0,14 milioane de metri cubi pe zi și, pentru ușurința comparației, importul actual este similar consumului actual total al unui oraș ca Botoșani sau Satu Mare sau consumului actual al CET Timișoara', spun oficialii Departamentului.

* Noul Cod Silvic este gata, a trecut de cele două Camere ale Parlamentului și ar trebui să intre în Plen, iar această formă a actului normativ va aduce echitate în piață și va conduce la însănătoșirea pădurii, a declarat joi, pentru AGERPRES, Doina Pană, ministrul delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură.

"Este o formă a Codului Silvic ce reglementează și piața, în sensul echității, care aduce măsuri de însănătoșire a pădurii și, împreună cu Radarul Pădurii, eu îl văd ca pe un pilon foarte important care ar trebui votat cât de curând", a precizat Doina Pană.

* România s-a adaptat pe noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) astfel încât mai mult de 30% din viitoarea alocare fianciară să fie destinată măsurilor de agromediu, a declarat, joi, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la Forumul regional privind viitorul agriculturii.

"Vorbim de o Politică Agricolă Comună (PAC) reformată, mult mai verde, iar meritul principal este al comisarului Dacian Cioloș, care a ținut foarte mult ca anumite elemente să fie incluse în PAC. În viitoarea PAC 30% din bugetul fiecărui Program Național de Dezvoltare Rurală, în toate statele membre, trebuie să fie destinat măsurilor prietenoase cu mediul, măsurilor de agromediu, și România s-a pliat pe această cerință obligatorie a Comisiei Europene, deși am spus de la momentul acela că România are nevoie de mai multe investiții în dezvoltarea agriculturii românești, de îmbunătățirea randamentului la hectar și apoi de a ne preocupa de mediul înconjurător. Am înțeles că acesta este trendul și cred că fermierii au înțeles și ne-am adaptat cu noul PNDR astfel încât chiar mai mult de 30% din viitoarea alocare să fie destinată acestor măsuri", a explicat ministrul Agriculturii.


Foto: (c) ANGELO BREZOIANU/AGERPRES ARHIVA

* Numărul de alerte de securitate cibernetică primite de Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-Ro) a fost de 54,8 milioane, în creștere cu 300% față de perioada similară a anului 2013 și mai mare decât numărul de alerte pe întreg anul trecut, a declarat joi șeful Direcției Tehnice a CERT-Ro, DanTofan.

Numărul de IP-uri unice din România implicate în diverse tipuri de incidente de securitate cibernetică a fost de 2,07 milioane în prima jumătate a acestui an, în creștere cu 26% față de primele șase luni din 2013, a precizat Tofan, la conferința "CyberRisks în Financial Services".

* Aderarea la zona euro, intrarea în Uniunea Bancară și continuarea dezvoltării instituțiilor europene reprezintă principalele provocări pentru următorul mandat în conducerea Băncii Naționale a României, a declarat joi viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, în cadrul ediției a 14-a a colocviilor juridice cu tema "Post Crisis Mandates For Central Banks: Regulatory and Institutional Challenges".

"În mandatul următor, cu siguranță România va adera la Uniunea Bancară, la zona euro și va continua să dezvolte instituțiile europene, dar sper ca următorul nostru mandat să se confrunte cu mai puține provocări și mai puține crize decât precedentul", a spus Bogdan Olteanu. Autoritățile române au anunțat ca dată țintă pentru adoptarea euro anul 2019.

* Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a apreciat joi că, în cazul în care directorii de la CFR Călători ar demisiona pentru întârzierile înregistrate de trenuri, ritmul numirilor pe funcții nu ar putea ține pasul cu ritmul demisiilor.

"Acelea nu sunt întârzieri. Întârziere este dacă pe 10 ore ai întârziere două minute. Dacă ai întârziat șapte ore, nu mai este întârziere, suntem în afară de concurs", a spus Rus, la dezbaterea publică pe marginea Master Planului de Transport General al României.

* România are nevoie de o bancă pentru creditarea IMM-urilor, precum și de o instituție a mediatorului de credite, a declarat, joi, ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri și Turism, Florin Jianu, la o întâlnire cu reprezentanții Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii.

,,Doresc să propun Guvernului înființarea unei bănci de dezvoltare care să aibă trei componente — susținerea creditării IMM-urilor, susținerea programelor europene și susținerea relației între stat și și întreprinzător prin credite — punte în așa fel încât statul să nu mai aibă arierate la întreprinzători, luând din această bancă și plătind la furnizori, ori urmând să ia un credit din această bancă. Eu o să aduc în maxim două săptămâni pe masa Guvernului această propunere, după care vom forma un grup de lucru interministerial pentru a definitiva această propunere, în așa fel încât înainte ca fondurile europene să înceapă să avem și noi posibilitatea unei astfel de bănci', a spus Florin Jianu.

* Prețul final al gazelor pentru populație va fi ajustat în continuare o dată la trei luni, chiar dacă tariful gazelor din producție internă a fost înghețat, a declarat, joi, vicepreședintele Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), Emil Calotă, într-o conferință pe teme energetice.

"Ceea ce a fost înghețat este prețul producției interne. De aici până la prețul final mai sunt componentele de distribuție, transport, depozitare, dar și componenta fiscală", a explicat oficialul ANRE.

* Un număr de 16 parcuri naționale și naturale vor fi administrate în continuare de Regia Națională a Pădurilor — Romsilva, în a cărei custodie se aflau și până în acest moment, după ce Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice /MMSC/ a analizat dosarele de candidatură depuse, se arată într-un comunicat de presă al ministerului de resort.

Potrivit sursei citate, noile contracte de administrare au fost parafate miercuri, 8 octombrie, și sunt valabile pe o perioadă de 10 ani.

* Puține instituții și companii mari din România se protejează împotriva atacurilor informatice, iar auditul ar trebui să fie obligatoriu pentru infrastructurile informatice cu risc mare pentru societatea românească, a declarat joi deputatul Varujan Pambuccian, la conferința "CyberRisks în Financial Services".

'În ceea ce privește securitatea informatică, aici lucrurile, din păcate, și la noi mai mult decât în alte părți, nu au evoluat în aceeași măsură în care a evoluat zona de criminalitatea informatică. Chiar dacă suntem o țară cu foarte mulți specialiști în domeniul securității informatice, foarte puține instituții și companii mari, care ar avea un risc mare social dacă ar fi atacate, au în prezent seturi de măsuri care cât de cât le pot proteja", a spus Varujan Pambuccian.


Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES ARHIVĂ

* TAROM poartă, în acest moment, negocieri cu reprezentanții sindicatelor și elaborează împreună cu aceștia acorduri pentru favorizarea ambelor părți, precizează, joi, într-un comunicat de presă, compania aeriană.

'Referitor la știrile apărute în presă conform cărora 'personalul aeronavigant de la TAROM declanșează oficial conflictul de muncă', TAROM precizează că, în acest moment, compania împreună cu reprezentanții sindicatelor poartă negocieri și lucrează pentru elaborarea unor acorduri pentru favorizarea ambelor părți. Semnarea acordurilor va ține cont atât de cererile sindicale, cât și de prevederile legale și bugetul companiei', se arată în comunicatul citat.

* Micii comercianți solicită autorităților un pachet de legi protecționiste față de activitatea marilor lanțuri de magazine, arătând că, în caz contrar, statul s-ar putea trezi cu până la 100.000 de șomeri, a declarat, joi, Cora Muntean, secretar executiv al Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii (ANCMMR).

,,Comercianții mici și mijlocii au multe probleme legate de legislația pe care sperăm că, o dată cu înființarea asociației noastre, să le putem rezolva la nivelul Parlamentului și al Guvernului. Sunt țări care au o legislație extrem de protecționistă pentru comercianții mici și mijlocii pentru că, la urma urmei, și noi suntem cei care contribuim la bunul mers al acestei țări. Marile lanțuri de magazine continuă politica expansionistă în centrul orașelor și să-i sufoce atât pe micii comercianți, cât și pe producătorii lor. 90% din produsele de pe rafturile marilor lanțuri de magazine sunt de proveniență străină. Ungaria, de exemplu, are o politică protecționistă față de micul comerciant. Statul ungar nu permite să fie batjocoriți micii comercianți locali', a spus Cora Muntean.

* Funcționarii Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei /ANRE/ nu vor putea lucra în cadrul companiilor din domeniul energetic decât după trei ani de la expirarea contractelor de muncă semnate cu Autoritatea, prevede una dintre modificările la proiectul de lege privind organizarea și funcționarea ANRE, supus, în aceste zile, dezbaterii publice de către Departamentul pentru Energie.

Potrivit unui comunicat al instituției, modificarea actului normativ vizează introducerea unor standarde europene în privința definirii conflictelor de interese pentru angajații ANRE.

* Utilizarea unor rate de schimb nereale pentru conversia creditelor ar face nesustenabil proiectul legislativ din Parlament și ar afecta banii deponenților, a declarat joi Bogdan Olteanu, viceguvernator al Băncii Naționale a României.

"Proiectul de la Parlament așa cum a fost formulat și a primit un aviz favorabil din partea Guvernului și din partea Băncii Naționale este un proiect care poate fi operaționalizat. Există propuneri care îl fac excesiv, de exemplu cele care se referă la folosirea unor rate de schimb nereale. În acel caz, proiectul ar deveni nesustenabil și ar afecta banii depunătorilor în bănci", a spus Bogdan Olteanu.

* Peste 800 de milioane de euro vor fi utilizați, în prima etapă a programului de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare, cheltuielile urmând să fie eșalonate pe o perioadă de șase ani, a declarat joi Valentin Iordache, directorul de comunicare și relații publice al Companiei Naționale Aeroporturi București, la o conferință pe teme de aviație.

'Conform Master Planului de Transport, în prima etapă a programului de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare cheltuielile vor fi de peste 800 milioane euro, sumele urmând să fie eșalonate pe o perioadă de șase ani, în funcție de trafic. Avem deja planul urbanistic zonal, astfel încât putem trece la următoarea etapă, referitoare la amenajarea unui nou terminal de pasageri și extinderea platformelor, care acum se află la un nivel maxim de capacitate la orele de vârf. De asemenea, va fi construită o platformă intermodală CARGO, dar și zone de drum de acces și zone comerciale. Finanțarea provine integral de la Compania Națională Aeroporturi București', a afirmat Valentin Iordache.

* Aproximativ 30 de membri ai Federației Asociațiilor Apicole din România — ROMAPIS au protestat joi în fața Ministerul Agriculturii față de autorizarea pe care o consideră abuzivă a unor pesticide folosite pentru tratarea culturilor agricole, dar care prezintă un risc de dispariție a albinelor.

"România este singura țară care nu respectă regulamentul european 485/2013 care interzice utilizarea în toate statele membre a celor trei neonicotinoide care sunt încriminate de dispariția albinelor. România a dat două derogări în anul 2014 și dorim ca în anul 2015 să înceteze această practică. În acest an, producția de miere se apropie de zero, a fost un an calamitat din punct de vedere al condițiilor climaterice, dar au fost semnalate și depopulări masive ale stupilor în România cauzate de praful care s-a ridicat la însămânțările din primăvară", a declarat, joi, președintele ROMAPIS, Mircea Ciocan.

* România ia în considerare notificarea Comisiei Europene a unei scheme suport pentru proiectul Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, urmând să-și construiască documentul de notificare ținând cont de contextul pieței locale, a declarat Constantin Niță, ministrul Economiei, într-un comunicat remis AGERPRES.

'În prezent, procedura de selectare a investitorului pentru Cernavodă 3 și 4 este într-un stadiu avansat și îmi exprim încrederea că va fi finalizată cu succes în următoarea perioadă', a arătat ministrul citat.

* Guvernul s-a angajat ca, odată cu deschiderea Programului Operațional Regional, să se înceapă realizarea cadastrului gratuit, iar obiectivul primordial trebuie să fie înfăptuirea cadastrului rural, a declarat, vineri, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, într-o conferință pe teme agricole.

"Problema pe care Coaliția pentru Dezvoltarea României o pune pe agendă de fiecare dată este realizarea cadastrului. Există angajamentul Guvernului ca, odată ce se va deschide Programul Operațional Regional (POR), să începem realizarea cadastrului gratuit, iar obiectivul primordial trebuie să fie realizarea cadastrului în extravilanul localităților, adică terenurile despre care vorbim și care vor fi supuse pentru comasare", a spus Constantin.

* România va avea atașați agricoli în cele mai importante țări pentru export, cel mai probabil începând cu anul 2015, iar China este prima țară vizată pentru că acolo comerțul a început să se intensifice, a declarat, vineri, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, la o conferință pe teme agricole.

"Am aprobat anul trecut un act normativ prin care am solicitat Guvernului să identifice resurse financiare astfel încât să putem trimite în câteva zone importante de piață pentru noi, pentru România, atașați specializați. Eu aș începe cu China pentru că acolo comerțul a început să se intensifice și cred că avem nevoie de un atașat agricol specializat și pe urmă în țările arabe și pe piața UE, în Franța și Marea Britanie", a spus Constantin.

Foto: (c) VLAD STAVRICĂ/AGERPRES ARHIVĂ

* Prețurile de consum au crescut, în septembrie față de august, cu 0,12%, iar față de septembrie 2013 inflația a fost de 1,54%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, date vineri publicității.

Potrivit INS, creșterea medie a prețurilor pe total, în ultimele 12 luni (octombrie 2013 — septembrie 2014) față de precedentele 12 luni (octombrie 2012 — septembrie 2013), determinată pe baza indicelui prețurilor de consum (IPC), este 1,2%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) este 1,3%.

* Deficitul comercial al României a totalizat 16,872 miliarde lei (3,796 miliarde euro), în primele opt luni din 2014, în creștere cu 314,2 milioane lei (36,7 milioane euro), față de aceeași perioadă din 2013, a anunțat, vineri, Institutul Național de Statistică.

Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) a fost în luna august 2014 de 1,950 miliarde lei (441 milioane euro), în scădere cu 939,5 milioane lei (209 milioane euro) față de luna august 2013.

* Producția industrială a crescut, în primele opt luni din 2014, comparativ cu perioada similară din 2013, ca serie brută cu 7,6%, iar ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 9%, arată datele Institutului Național de Statistică /INS/, publicate vineri.

În luna august 2014, producția industrială a scăzut, însă, față de luna iulie, atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate cu 20,2%, respectiv cu 2,7%. Comparativ cu august 2013, producția industrială a rămas la același nivel ca serie brută și a crescut cu 4,7% ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate.

* Fondul Monetar Internațional a redus din nou previziunile privind creșterea economiei mondiale, la 3,3% pentru 2014, cu o zecime mai puțin decât estima în iulie, și la 3,8% pentru 2015, cu două zecimi mai puțin decât estima anterior, informează agenția EFE.

* Băncile din zona euro au nevoie de o revizuire fundamentală a modelului lor de afaceri, a avertizat miercuri Fondul Monetar Internațional (FMI), în opinia căruia la șase ani după criza financiară globală băncile nu sunt în măsură să sprijine relansarea economică, transmite Financial Times.

Foto: (c) Liang SEN / XINHUA FLUX
* Apple rămâne cea mai valoroasă marcă din lume cu o valoare de 113,165 miliarde de euro (în creștere cu 3% comparativ cu anul trecut) potrivit ediției din 2014 a clasamentului eurobrand Global Top 100, informează un comunicat de presă.

* Grupul informatic american Hewlett-Packard Co a anunțat luni că se va împărți în două companii în ideea de a separa operațiunile cu probleme din domeniul calculatoarelor și imprimantelor personale de activitățile în creștere din domeniul serviciilor și echipamentelor hardware pentru companii, anunț care confirmă o informație publicată duminică în Wall Street Journal, transmite Reuters.

* Compania Euro Disney, care exploatează parcul de distracții Disneyland Paris, a anunțat luni un proiect de recapitalizare în valoare de un miliard de euro susținut și garantat de firma mamă americană The Walt Disney Company, transmite AFP.

* Agenția de evaluare financiară Fitch Ratings a avertizat miercuri că tendința de scădere a prețului petrolului va continua iar cotația barilului de țiței Brent ar putea coborî până la 80 de dolari, informează un comunicat de presă al agenției.

Fitch susține că tendința de scădere va continua până când va avea loc un răspuns de auto-corecție în ceea ce privește oferta de petrol, provocat de reducerea investițiilor în noi puțuri din partea producătorilor de petrol de șist.

* Președintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a declarat că obiectivul său privind stabilitatea prețurilor 'în prezent înseamnă ridicarea inflației de la un nivel actual excesiv de scăzut' și a reiterat disponibilitatea de a lua mai multe măsuri de stimulare monetară, relatează agenția EFE.

'Vreau să fiu clar: suntem responsabili să asigurăm stabilitatea prețurilor pentru cetățenii europeni, ceea ce azi înseamnă creșterea inflației de la un nivel excesiv de redus', a spus Draghi joi, într-o conferință la Brookings Institution din Washington. 'Și asta va fi exact ceea ce vom face', a subliniat președintele BCE.

* Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, a avertizat joi că există în jur de 40% posibilitatea ca zona euro să reintre în recesiune, informează agenția EFE.

Lagarde a făcut această declarație într-o conferință de presă premergătoare reuniunii anuale a FMI și Băncii.


Foto: (c) Bassem Tellawi/XINHUA ARHIVĂ

* Prețurile produselor alimentare la nivel mondial au continuat să scadă în luna septembrie 2014, pentru a șasea lună consecutiv, aceasta fiind 'cea mai lungă perioadă de scădere înregistrată de la finele anilor 1990', potrivit raportului lunar publicat joi de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmit AFP și Reuters.

FAO dă lunar publicității propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de prețuri înregistrate de un coș de alimente format din cereale, oleaginoase, lactate, carne și zahăr. În luna septembrie 2014, acest indice s-a situat la valoarea medie de 191,5 puncte, în scădere cu 5,2 puncte (sau 2,6%) față de nivelul de 196,6 puncte înregistrat în luna august 2014 și cu 12,2 puncte (sau 6%) față de nivelul înregistrat în luna septembrie 2013.

* Prețurile locuințelor au crescut cu 0,9% în zona euro iar în Uniunea Europeană s-au majorat cu 1,4%, în trimestrul al doilea al acestui an comparativ cu primul trimestru.

România se situează, însă, printre statele unde prețurile locuințelor au înregistrat cele mai mari scăderi, minus 1,3%, fiind devansată doar de Slovenia, unde prețurile au scăzut cu 2,6%, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică, Eurostat.

* Băncile de dezvoltare regionale din întreaga lume trebuie să coopereze mai bine în caz contrar riscând să devină irelevante, a declarat miercuri președintele Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Suma Chakrabarti, transmite Reuters.

Suma Chakrabarti a apreciat că înființarea băncii de dezvoltare a statelor BRICS precum și eforturile Chinei de a lansa o bancă asiatică de investiții în infrastructură reprezintă o critică la sistemul actual care nu se adaptează suficient de rapid pentru a încorpora noile structuri de putere precum și nevoile piețelor emergente. Deși este a doua economie a lumii, China are o influență limitată în cadrul marilor instituții financiare internaționale precum Banca Mondială, Fondul Monetar Internațional sau Banca Asiatică de Dezvoltare.

* Rezultatele testelor de stres derulate în rândul principalelor bănci europene vor fi date publicității duminică, 26 octombrie, la prânz, când majoritatea piețelor financiare sunt închise, a anunțat vineri Banca Central Europeană (BCE), transmite Reuters.

Autoritatea Bancară Europeană (EBA) și Banca Central Europeană (BCE) vor comunica însă în mod privat băncilor care sunt rezultatele testelor, cu două zile înainte de anunțul public.

* Serviciul federal de supraveghere veterinară și fitosanitară din Federația Rusă (Rosselhoznadzor) a aprobat importurile de carne de crocodil din Filipine, pentru a înlocui carnea de vită și porc provenită din Occident care este supusă unui embargou de la începutul lunii august, informează publicația The Moscow Times.

Publicația menționată susține că Rosselkhoznadzor a decis joi să adauge producătorul filipinez de carne congelată de crocodil Coral Agri-ventures Farm pe lista companiilor cărora li se permite să furnizeze produse alimentare pe piața din Rusia.

* Zona euro riscă să intre în recesiune, iar SUA se chinuie cu o relansare mediocră, a declarat, vineri, laureatul premiului Nobel pentru economie Joseph Stiglitz, care a tras un semnal de alarmă cu privire la deteriorarea economiei mondiale, transmite CNBC.

Stiglitz a apreciat că dacă Europa ar intra în recesiune cel mai probabil aceasta va fi una relativ minoră, însă o stagnare persistentă ar putea pune zona unică în pericol pentru un deceniu pierdut.

PREVIZIUNI SĂPTĂMÂNA 13 — 19 OCTOMBRIE

Foto: (c) Lucian TUDOSE / AGERPRES ARHIVĂ

* Noul Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României își începe mandatul

* Banca Națională a României publică, în 15 octombrie, datele statistice legate de Datoria externă, structura pe creditori — august 2014 și Balanța de plăți — august 2014 și Cercetarea statistică privind investițiile străine directe.

* Târgul Imobiliar Național (tIMOn) — Piața Constituției, 16-19 octombrie

* Târgul de carieră ''Angajatori de TOP'' — Sala Palatului, 17-18 octombrie

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 De citit...

3 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante