Țintoiu (APAPR): Un salariat susține 1,3 pensionari, în 2032 va susține de două ori mai mult

Un salariat susține 1,3 pensionari, în prezent, dar în 2032 va susține 2,5, a declarat miercuri Raluca Țintoiu, președintele Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România, în cadrul unei conferințe de specialitate. "Dacă în momentul de față un salariat care muncește și plătește contribuțiile susține 1,3 pensionari, în 2032 acest raport se va schimba dramatic urmând ca un singur salariat să susțină de două ori mai mult, ceea ce va pune presiune pe sistemul public de pensii. Vor fi mult mai puțini bani pentru sistemul de pensii de stat", a explicat Raluca Țintoiu.

Potrivit acesteia, angajatorii ar trebui să facă mai mult pentru promovarea sistemului de pensii facultative în România.

"Cea mai importantă problemă este să ajungem să-i convingem pe români că este important să te gândești de la o vârstă tânără la ce se va întâmpla peste 20-30 de ani. Noi facem eforturi, și ca asociație, și fiecare dintre administratorii de fonduri fac eforturi să îi educe pe participanții lor, să le crească nivelul de înțelegere, dar cred că este important și ca angajatorii să facă aceasta pentru angajații lor, cred că este important ca această interfață a angajatorului să devină mai activă", a mai spus Raluca Țintoiu.

Șeful APAPR a declarat luna trecută, într-un interviu acordat AGERPRES, că pensia de stat va atinge, în perioada 2030-2032, un nivel de aproximativ 29% din ultimul salariu, rata de înlocuire a salariului prin pensie urmând să înregistreze un salt până la aproximativ 40% în 2032, când va intra la plată Pilonul II. AGERPRES


populare
astăzi

1 Nepotul lui Marcel Ciolacu controlează șase firme din energie prin offshore-uri din Abu Dhabi și Singapore

2 Autostrada Transilvania ajunge la Cluj: lotul Zimbor-Nădășelu a depășit 90%

3 Măruță a debutat la Antena 1: cifre strânse în confruntarea cu Pro TV

4 Păi nu este România „marele aliat și prieten”? / SUA reiau vizele doar pentru Ungaria și Polonia, restul lumii rămâne blocată

5 DOCUMENTE Magistrați și politicieni în curse VIP spre Mykonos și Nisa: lista completă