Ponta, n-ai coaie să-i baţi lui Isărescu, un pic, cu pumnu'-n masă?

Oamenii strigau disperaţi pe la porţile ferecate ale BNR şi probabil că idiotul de Ponta era la curve. N-avea cum să-i vadă pe bieţii români care sunt pur şi simplu puşi la zid de scumpirea francului elveţian. 

Cu o laşitate cumplită, n-a ridicat un deget. Ba, mai rău de-atât. Pentru că de cam trei săptămâni şi-a găsit un nou tablou cu imagine bună din spatele căruia să se hlizească, l-a trimis pe Vâlcov. Cică să găsească soluţii împreună cu Isărescu. Păi 75.000 de oameni, cei mai mulţi dintre ei tineri care şi-au luat de la gură să-şi cumpere o casă, tremură cu gândul zilei de mâine şi tu îţi trimiţi supozitorul să negocieze cu cel care l-a fabricat? Cine e Vâlcov să-l bage Isărescu în seamă?

De ce, dacă ai coaie, aşa cum pretinzi, nu l-ai chemat la tine pe Isărescu? Să-i spui simplu că are 24 de ore să vină cu soluţia. Să-i spui că şi guvernul poate să suporte o parte din costuri prin programul cu prima casă, de care tinerii care s-au împrumutat în franci elveţieni n-au avut şansa să beneficieze. Scoate-o pe scroafa aia coruptă de Rovana Plumb în faţă, să facă un inventar cu familiile tinere care au credite. Fă ceva, boule, nu sta! 

Să nu mai vorbim că toţi cei care au luat credite în franci sunt victimele falsei bunăstări cu care le-a luat minţile javra de Tăriceanu. Decrepitul sinistru pe care îţi sprijini tu majoritatea de rahat pe care ne-o fluturi cu tupeu pe la nas.

Ce vină au aceşti compatrioţi ai noştri? Chiar nu există soluţii pentru ei? 

S-au împrumutat la bancă, n-au jucat la ruletă!


populare
astăzi

1 Bani de la stat pentru îngrijirea părinților: condiția legată de serviciu

2 Manevră tipică în PSD / un fost baron controversat preia șefia Curții de Conturi

3 Haos în PSD pe tema reformei / partidul vrea desființarea forțată a tuturor comunelor sub 3.000 de locuitori, dar și a orașelor care au scăzut sub prag…

4 De citit acest material despre vortexul polar

5 Scandal și amenințări în PSD: Claudiu Manda își pune miniștrii la punct cu demiteri