Tăcerea lașă a președintelui pe subiectul Scutaru
Votat de frică, din instinct de conservare, Klaus Iohannis, președintele cititor al României, se comportă oribil. Dând cu copita în oala plină cu lapte și miere a îngăduinței populare fără precedent.
Iată câteva greșeli prostești pe care le-a făcut grăbindu-se nefiresc.
Neținând seamă sub nicio formă de scârba acumulată în societate față de Victor Ponta, sentiment care i-a împins pe oameni la un vot masiv împotriva lui, Klaus Iohannis s-a grăbit să-l cheme la Cotroceni, să-l prezinte drept un partener de dialog instituțional. Foarte repede, foarte nefiresc, foarte prostesc.
Ce s-a ales acum din această cooperare? Un rahat! Ba, nu, ne-am ales noi, cei care am militat împotriva acestui incest moral, cu hârdaie de mizerie turnate în cap de noii apologeți iohanniști.
S-a dus, înaltul nostru președinte, ca prostul, în cel mai de căcat loc din România. În Parlament. Folosind voturile curate ale milioanelor de speranțe într-un demers aproape idiot de spălare a păcatelor unor șobolani inculți și corupți. S-a umplut de penibil în nici două săptămâni. Șobolanii, în frunte cu Ponta, i-au dat peste nas mai întâi cu Vosganian și apoi cu Borbely.
Trecem peste subiectul Dan Mihalache. Facem hopa și peste mucul cu polipi Hellvig. Sunt teme care stresează tastatura. Impunități morale demne de pontaghiță.
Suntem șocați de tăcerea lașă cu care ne complimentează domnul Iohannis pe subiectul George Scutaru.
Când un președinte american decide să-și ia un consilier, de importanța unuia ca Scutaru, adică ăla care, poate decisiv, îl poate ajuta să apese sau nu pe butonul unei decizii cruciale pe probleme de siguranță națională, iese cu el de mânuță și-l prezintă și îl asumă. Așa și la plecare.
Iohannis ne tratează însă cu perversitatea cu care ne tratează și Ponta. Se laudă pe Facebook în secunda doi când vine vorba de ceva pozitiv și tace jegos când iese strâmbă.
