Alegerile europarlamentare 2014: ce trebuie să ştii înainte de a merge la vot

Alegerile europarlamentare 2014: ce trebuie să ştii înainte de a merge la vot

Când au loc alegerile?

Fiecare stat membru are propriile legi electorale şi fiecare decide data la care cetăţenii săi se vor prezenta la vot, în timpul perioadei de patru zile dedicate alegerilor, respectiv 22 - 25 mai 2014. Alegătorii români se vor prezenta la urne la data de 25 mai pentru a-i alege pe cei 32 de deputaţi români în Parlamentul European. Rezultatele din toate cele 28 de state membre vor fi anunţate în seara zilei de duminică, 25 mai, printr-o ceremonie specială organizată la sediul Parlamentului European din Bruxelles.

Câţi deputaţi vor fi aleşi?

De la aderarea Croaţiei la Uniunea Europeană, în iulie 2013, Parlamentul European numără 766 de deputaţi. Cu toate acestea, numărul deputaţilor a fost redus la 751 pentru alegerile din 2014 şi va rămâne constant în viitor. Aceşti deputaţi vor reprezenta peste 500 de milioane de cetăţeni din 28 de state membre. Locurile în Parlament sunt repartizate între diferitele state, în temeiul tratatelor UE, pe baza principiului „proporţionalităţii degresive”. Cu alte cuvinte, statele cu o populaţie mai numeroasă au mai multe locuri decât statele mai mici, dar statelor mai mici le revin mai multe locuri decât ar rezulta dintr-un calcul strict proporţional.

De ce sunt diferite aceste alegeri?

Uniunea Europeană face eforturi pentru a depăşi criza economică, iar liderii UE reflectează asupra direcţiei care ar trebui urmate în viitor. Prin urmare, acestea sunt cele mai importante alegeri europene de până acum.

Ele le vor permite alegătorilor să evalueze eforturile depuse de liderii UE pentru a face faţă crizei din zona euro şi să îşi exprime opiniile în ceea ce priveşte planurile care vizează o mai strânsă integrare economică şi politică. Mai mult decât atât, acestea vor fi primele alegeri desfăşurate după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în 2009, care a conferit o serie de noi competenţe Parlamentului European.

O noutate majoră introdusă de tratat este că, pentru prima dată, nominalizarea de către statele membre a preşedintelui Comisiei Europene care îi va succeda în funcţie lui José Manuel Barroso, în toamna anului 2014, va trebui să ţină seama de rezultatul alegerilor europene. Candidatul la această funcţie va trebui aprobat de noul Parlament: în conformitate cu tratatul, Parlamentul „alege” preşedintele Comisiei. Prin urmare, alegătorii au acum un cuvânt greu de spus în privinţa candidatului care va prelua cârma Uniunii Europene.

Din cele 13 de partide politice europene, cinci au nominalizat un candidat care să îi succeadă actualului Preşedinte al Comisiei Europene. PPE l-a nominalizat pe Jean-Claude Juncker, fost premier al Luxemburgului şi fost preşedinte al Eurogrup, candidatul PSE este Martin Schulz, actualul preşedinte al Parlamentului European, Liberalii şi Democraţii au optat pentru Guy Verhofstadt, fost premier belgian şi actual lider al grupului liberal din PE, Verzii au nominalizat un duo alcătuit din deputaţii europeni José Bové (Franţa) şi Ska Keller (Germania), în timp ce Stânga Europeană l-a nominalizat pe Alexis Tsipras, liderul partidului Syriza din Grecia.

De asemenea, noua majoritate politică rezultată în urma alegerilor va elabora legislaţia europeană în următorii cinci ani în domenii cum ar fi piaţa unică sau libertăţile cetăţeneşti. Parlamentul, singura instituţie a Uniunii ai cărei membri sunt aleşi prin vot direct, reprezintă un pivot al sistemului decizional al Uniunii şi se află pe picior de egalitate cu guvernele naţionale în ceea ce priveşte aproape toată legislaţia UE.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

3 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

4 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani

5 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...