Ankara a angajat o firmă internațională de avocatură pentru a investiga rețeaua clericului Gulen, inamicul lui Erdogan

Ankara a angajat o firmă internațională de avocatură pentru a investiga rețeaua clericului Gulen, inamicul lui Erdogan

Guvernul turc a angajat o firmă internațională de avocatură pentru a investiga activitățile din întreaga lume ale mișcării Hizmet, condusă de un cleric islamic stabilit în SUA, Fethullah Gulen, fost aliat și devenit ulterior mare dușman al președintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, relatează marți agenția Reuters.

Robert Amsterdam, partener fondator al firmei Amsterdam and Partners LLP, cu sediul la Londra, a afirmat într-un comunicat că firma sa a fost angajată de către guvernul turc ''pentru a face cunoscută presupusa conduită ilegală a rețelei globale a lui Gulen''.

''Vom supraveghea activitățile lor din SUA, Africa și din alte regiuni unde rețeaua este activă'', a declarat Robert Amsterdam prin telefon pentru Reuters. El a ținut o conferință de presă la Washington pentru a face anunțul.

Investigațiile se vor axa pe o serie largă de chestiuni, inclusiv folosirea de către mișcarea Hizmet a vizelor americane, operațiunile educaționale, precum și activitățile politice ale membrilor săi, a precizat Amsterdam.

Alp Aslandogan, președintele fundației Allied Shared Values, înființată de simpatizanți ai lui Gulen, a denunțat investigațiile pe care le consideră drept ''ultimul pas dintr-o campanie de defăimare''.

Un tribunal turc a acceptat săptămâna trecută un rechizitoriu în care Gulen este acuzat de tentativă de înlăturare de la putere a guvernului și l-a plasat pe cleric ca suspect ''numărul unu'' printre 69 de persoane acuzate de inițiere a ''unui grup terorist'' în spatele investigațiilor de corupție din 2013, vizând anturajul lui Erdogan, care ulterior au fost abandonate. Gulen a respins acuzațiile.  

Guvernul turc i-a retras pașaportul lui Gulen. Premierul turc, Ahmet Davutoglu, declara la începutul acestui an că se așteaptă să fie adresată o cerere autorităților americane pentru extrădarea lui Gulen. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

3 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

4 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani

5 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...