Aproape 3.500 de refugiați au debarcat în porturile italiene într-o singură zi

Aproape 3.500 de refugiați au debarcat în porturile italiene într-o singură zi

Un număr de 3.427 de imigranți clandestini au fost recuperați sâmbătă de pe 16 ambarcațiuni din Marea Mediterană de către misiunea de patrulare maritimă a Uniunii Europene, relatează AFP. Fără a fi un record, acest bilanț este totuși unul dintre cele mai ridicate pentru o singură zi de când a pornit valul de refugiați către Europa. În alte două zile foarte încărcate, garda de coastă italiană a coordonat salvarea a 3.791 de refugiați pe 12 aprilie și a încă 2.850 în ziua următoare.

În operațiunile de sâmbătă au fost angrenate patru nave ale gărzii de coastă italiene, două ale forțelor navale italiene, două cargoboturi, două nave ale poliției de frontieră italiene, două remorchere și o navă de patrulare franceză.

Refugiații recuperați de pe mare au fost debarcați în porturile din Sicilia, un număr redus fiind transferați pe insula Lampedusa, cea mai mai apropiată de coastele Africii.

În fiecare zi în porturile italiene sosesc sute de imigranți clandestini proveniți mai ales din țările africane, dar și din Siria. Aceștia profită de lipsa unei autorități statale în Libia pentru a pleca din această țară către Europa traversând Marea Mediterană, de multe ori la bordul unor ambarcațiuni improvizate puse la dispoziție de traficanți. Starea precară a acestor nave provoacă adesea naufragii, cum a fost cel din noaptea de 18 spre 19 aprilie, soldat cu peste 800 de victime. AGERPRES


populare
astăzi

1 Răsturnare de situație! / Descoperire importantă făcută de specialiştii INSEMEX în cazul exploziei din Rahova!

2 „Mie îmi place Putin și nu-mi place UE. Eu mă simt mai liber in Rusia decât în Occident”

3 VIDEO Deranj public în Grecia după ce cântăreața Despina Vandi a făcut pană pe autostradă și a fost dusă la hotel cu o mașină de patrulă a poliției

4 Tudor Chirilă, revoltat de decizia CCR și mesaj tranșant pentru magistrați: „E atât de greu de acceptat că trebuie să munciți ca toți ceilalți”

5 BREAKING Au fost pe mână! / Grindeanu, șeful de facto al PSD, declarații halucinante din culisele respingerii de către CCR a reformei pensiilor magistra…