Atentate la Paris: Abaaoud, frații Abdeslam și Abrini se aflau din iunie 2015 pe o listă cu persoane 'radicalizate'

Atentate la Paris: Abaaoud, frații Abdeslam și Abrini se aflau din iunie 2015 pe o listă cu persoane 'radicalizate'

Patru bărbați suspectați că ar fi jucat un rol cheie în atentatele din 13 noiembrie de la Paris - Abdelhamid Abaaoud, Brahim și Salah Abdeslam și Mohamed Abrini - figurau pe o listă cu 85 de persoane 'radicalizate', transmisă de serviciile de informații belgiene autorităților din districtul Molenbeek, au informat joi surse din cadrul autorităților locale, relatează AFP.

'Pot să confirm că (suspecții) figurau pe o listă transmisă în iunie 2015 de Organismul de coordonare pentru analiza amenințărilor (Ocam) primarului din Molenbeek (Françoise Schepmans) și șefului poliției locale', a declarat o sursă din cadrul autorităților municipale sub rezerva anonimatului.

Presupusul organizator al atacurilor din 13 noiembrie, belgianul de origine marocană Abdelhamid Abaaoud, ucis în asaltul poliției franceze asupra unui apartament în Saint-Denis, la nord de Paris, figura drept 'radicalizat, plecat în Siria'.

Brahim Abdeslam, un francez de 31 de ani, rezident în Belgia, care s-a aruncat în aer la Paris, și fratele său Salah, 26 de ani, care s-a întors în Belgia la câteva ore după atacuri și este în continuare căutat, figurau și ei drept 'radicalizați, aparținând mișcării islamiste', conform aceleiași surse, confirmând astfel informațiile apărute în presă.

Mohamed Abrini, 30 de ani, identificat în compania lui Salah Abdeslam cu două zile înainte de atacuri și care face obiectul unei mandat de arestare internațional, era menționat în categoria 'presupus (plecat) în Siria și presupus să revină".

Lista a fost stabilită de Ocam după dezmembrarea unei celule jihadiste la Verviers (est) având legături cu Molenbeek 'pentru a obține o imagine de ansamblu asupra numărului de persoane' care pot fi legate de jihadiștii plecați să lupte în Siria, a precizat sursa.

AGERPRES/(AS — autor: Mihaela Moise, editor: Karina Olteanu)

Citiți mai mult:


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia