Atentate la Paris: Cinci arestări în cartierul Molenbeek din Bruxelles (primar)

Cinci persoane au fost arestate sâmbătă în cartierul Molenbeek-Saint-Jean din Bruxelles, în legătură cu atentatele de vineri seară de la Paris, a afirmat duminică primarul comunei, Françoise Schepmans, transmite AFP. 'Ne putem gândi că este vorba despre o rețea', a declarat Françoise Schepmans într-o dezbatere la televiziunea publică RTBF, fără a preciza dacă arestările au avut loc simultan cu cele anunțate deja sau ulterior.

Parchetul federal, care a anunțat sâmbătă trei arestări la Molenbeek, nu a putut fi contactat imediat.

Ministrul belgian de interne, Jan Jambon, urmează să se întâlnească duminică, la Paris, de la ora locală 14.00 (13.00 GMT), cu omologul său francez, Bernard Cazeneuve, pentru a discuta despre măsurile de securitate și de supraveghere a frontierelor între Franța și Belgia, instituite după atentatele de vineri, a relatat agenția Belga.

Arestările de la Molenbeek 'pot fi văzute în conexiune cu un automobil Polo închiriat în Belgia și găsit în fața (sălii de concerte) Bataclan', unde cel puțin 89 de oameni au fost uciși vineri seară, a declarat ministrul belgian al justiției, Koen Geens, la televiziunea RTBF.

'Cel care a închiriat mașina era belgian. Îl cunoaștem prin intermediul fratelui său', care era fișat de poliție, a indicat Geens.

La rândul său, procurorul Parisului, François Molins, a declarat că unul dintre autovehiculele folosite de atentatori era înmatriculat în Belgia și fusese închiriat de un francez cu reședința în Belgia.

Persoanele reținute urmau să fie audiate de un judecător de instrucție, care va decide asupra inculpării și menținerii lor în arest provizoriu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Noi amănunte de la festivalul prostiei din PSD / Ce ar pune la cale Grindeanu, „știuca” politicii românești...

2 BREAKING Iranul a lovit două dintre cele mai mari fabrici de aluminiu din lume și amenință acum universitățile americane din Golf

3 Vești proaste pentru omenire / Pentagonul se pregătește pentru săptămâni de operațiuni terestre în Iran

4 Românca din Italia care a fugit cu lozul de 500.000 de euro și-a sunat partenerul: „Mi-a spus că termină munca și că se întoarce acasă”

5 BREAKING „Pentru prima dată în ultimele secole” / Poliția israeliană nu l-a lăsat pe Patriarhul Ierusalimului să intre la Sfântul Mormânt pentru slujba …