Barack Obama: Statele Unite își extind prezența militară în Afganistan în perioada post-2016

Barack Obama: Statele Unite își extind prezența militară în Afganistan în perioada post-2016

Statele Unite își vor extinde prezența militară în Afganistan în perioada post-2016, a anunțat joi președintele american Barack Obama, care a subliniat că misiunea soldaților americani este vitală pentru interesele de securitate națională ale țării sale, transmit Reuters, DPA și AFP.

Liderul de la Casa Albă a afirmat că a luat decizia de a păstra în Afganistan 9.800 de militari americani în cea mai mare parte a anului viitor, iar după aceea 5.500 de militari ținând cont de faptul că situația securității în țara asiatică este 'încă fragilă și în unele locuri există riscul de a se deteriora'.

Obama a subliniat că misiunea militarilor americani se va concentra pe pregătirea forțelor afgane și pe operațiuni antiteroriste, în contextul în care forțele afgane încă nu sunt suficient de solide pentru a asigura stabilitatea țării. 'Nu susțin ideea unui război fără sfârșit. Totuși, dată fiind miza din Afganistan, sunt ferm convins că trebuie să facem acest efort suplimentar', a explicat președintele SUA.

El a menționat că pentru talibani trebuie să fie clar că singura modalitate de a se ajunge la retragerea completă a trupelor americane din Afganistan este găsirea unei soluții durabile împreună cu guvernul afgan.

Mai multe ofensive recente ale talibanilor, precum cea de la Kunduz, au arătat că forțele afgane nu reușesc încă să mențină singure teritoriile cucerite, în ciuda celor 60 de miliarde de dolari cheltuite de Washington de 14 ani pentru echiparea și formarea lor.

Săptămâna trecută, generalul american John Campbell, comandantul misiunii NATO în Afganistan, s-a declarat deja favorabil unei modificări a calendarului retragerii forțelor americane.

Intervenția militară declanșată după atentatele de la 11 septembrie 2001 în SUA s-a încheiat oficial la sfârșitul lui 2014. Cei circa 10.000 de militari încă prezenți în Afganistan se concentrează pe operațiunile antiterorism și instruirea forțelor de securitate afgane.

Peste 2.300 de militari americani și-au pierdut viața în Afganistan, peste 22.000 au fost răniți, iar factura totală se ridică la 1.000 de miliarde de dolari. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale