Canada: Alerte cu bombă în circa 40 de școli

Canada: Alerte cu bombă în circa 40 de școli

Circa patruzeci de școli, colegii și licee din Quebec au fost evacuate temporar marți după ce au primit alerte cu bombă, a anunțat ministrul siguranței publice din provincia canadiană, Pierre Moreau, citat de AFP.

În cursul acțiunilor de căutare întreprinse de către poliție nu s-a găsit nimic și majoritatea instituțiilor școlare au putut să-și reia activitatea la sfârșitul dimineții, chiar dacă unele au decis să-și suspende cursurile pe durata zilei de astăzi.

Amenințările au fost revendicate de către ''un colectiv'' necunoscut, afirmând că acționează ''în opoziție față de atitudinea cadrelor didactice sau față de ceea ce se învață în școli'', a explicat Moreau.

Amenințările au fost proferate într-un e-mail adresat conducerilor instituțiilor școlare. E-mailul a fost adus la cunoștința Siguranței Quebecului (SQ, poliția provinciei) în noaptea de luni spre marți, a indicat Moreau într-o conferință de presă.

Unele școli din Ontario ar fi primit același e-mail, în timp ce în această provincie, ca și în Quebec, au avut loc greve de mai multe zile. Acțiunile au fost organizate în cadrul renegocierii contractelor de muncă ale cadrelor didactice într-un context de reduceri bugetare.

Potrivit ministrului, nimic nu indică faptul că aceste amenințări sunt reale, ''dar ele sunt luate în serios'' de către SQ, care întreprinde o anchetă în colaborare cu poliția federală.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Era unul dintre foarte puținii oameni pentru care aș fi pus capul jos” / Radu Paraschivescu, despre prietenia pierdută cu Lia Savonea

2 Președintele Expert Forum, despre referendumul propus de Nicușor Dan pentru magistrați: „Catastrofală idee”

3 „Asta e tot ce vreau eu”. Reacția virală a unei mame filipineze din România a emoționat internetul

4 De citit... / Frații „suedezi” Micula atacă România prin intermediul unui mare site conservator și pro-trumpist

5 Care a fost cel mai dorit loc de muncă în România în 2025. Top 3 cele mai căutate joburi și ce salarii oferă