CATASTROFĂ produsă astăzi, soldată cu cel puţin 175 de morţi. Imagini emoţionante după tragedie

CATASTROFĂ produsă astăzi, soldată cu cel puţin 175 de morţi. Imagini emoţionante după tragedie

Cel puţin 175 de persoane au murit, 181 au fost date dispărute şi alte 1.400 au fost rănite în urma cutremurului cu magnitudinea de 6,1 produs duminică în regiunile muntoase din sud-vestul Chinei, a anunţat presa oficială, citată de AFP.

Cutremur cu magnitudinea de 6,1 în sud-vestul Chinei. Cel puţin 150 de persoane au murit (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cutremurul a avut loc la ora 16.30 (11.30 ora României), în nordul-estul provinciei Yunnan, având hipocentrul localizat la o adâncime de aproximativ zece kilometri, potrivit USGS. Autorităţile chineze au anunţat că seismul a avut o magnitudine de 6,5.

"Numeroase clădiri sunt avariate, iar noi suntem în curs de a strânge informaţii despre morţi şi răniţi", a declarat pentru agenţia de presă China Nouă un oficial din cadrul oraşului Longtoushan, situat în apropierea epicentrului.

Imagini postate pe reţeaua de socializare Weibo de un utilizator care susţine că locuieşte în Longtoushan prezintă un imobil de cinci etaje cu faţada distrusă, maşini avariate de cărămizi căzute, oameni analizând dărâmăturile unei căsuţe.

"Cel puţin 175 de persoane au murit şi alte 181 au fost date dispărute", a anunţat agenţia de presă oficială China Nouă.

Zona cea mai afectată a fost districtul Ludian, unde s-a aflat epicentrul, cu 122 de morţi, 180 de dispăruţi şi 1.300 de răniţi. Sunt 53 de morţi în districtele vecine, a adăugat agenţia, citând datele oferite de autorităţile provinciale.

Peste 12.000 de locuinţe s-au prăbuşit şi alte 30.000 au fost avariate, a anunţat Guvernul local din Ludian, în timp ce operaţiunile de salvare şi căutare continuă.

"Străzile seamănă cu un câmp de bătălie. (...) Nu am resimţit niciodată cutremure similare înainte. Tot ce pot să văd acum sunt nişte ruine", a declarat Ma Liya, o locuitoare din Ludian, citată de China Nouă.

Imaginile difuzate de CCTV din districtul Ludian arată locuitori vizibil îngrijoraţi de cutremure, ieşind în grabă din clădiri şi adunându-se pe străzi.

"Pereţii a numeroase clădiri s-au prăbuşit şi conductele de apă s-au spart. Electricitatea s-a oprit", a comentat pe reţeaua de socializare Weibo un utilizator care susţine că locuieşte în district. El îşi însoţeşte mesajul de fotografii cu pereţi fisuraţi şi cărămizi sau alte materiale căzute pe stradă.

USGS a avertizat că populaţia din această regiune "trăieşte în comun în clădiri extrem de vulnerabile la cutremure".

Peste 300 de pompieri şi membri ai forţelor de securitate publice au fost trimişi la faţa locului de prefectura Zhaotong, a adăugat televizunea publică CCTV.

Presa oficială a anunţat în cursul serii că 2.500 de militari au fost trimişi, de asemenea, la faţa locului.

Aproximativ 400 de membri ai echipelor de salvare au fost mobilizaţi de autorităţile provinciale, dar misiunea lor ar putea fi complicată de accesul dificil: drumul care duce la Longtoushan a fost avariat de o alunecare de teren produsă înaintea cutremurului.

Autorităţile civile au pregătit 2.000 de corturi, 3.000 de paturi pliante, 3.000 de pături şi tot atâtea pelerine pentru a le trimite în zonele sinistrate, a afirmat China Nouă.

Districtul Ludian numără aproximativ 266.000 de locuitori.

Aceste zone muntoase situate la limita dintre provinciile Yunnan, Sichuan şi Guizhou, cu acces dificil, au cunoscut mai multe episoade seismice grave în ultimele decenii.

În 1974, un cutremur cu magnitudinea de 6,8 în aceeaşi zonă a provocat moartea a peste 1.500 de persoane, a amintit agenţia oficială China Nouă.

În septembrie 2010, 80 de persoane au murit în urma a două seisme consecutive în zonele muntoase dintre Yunnan şi Guizhou.

În plus, provincia vecină Sichuan, una dintre cele mai populate din China, a înregistrat în mai 2008 un seism devastator cu magnitudinea 8, care a provocat 87.000 de morţi şi dispăruţi.

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

5 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”