Chiril Gaburici, noul premier propus în Moldova

Chiril Gaburici, noul premier propus în Moldova

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a propus candidatura lui Chiril Gaburici pentru funcţia de premier. Propunerea a fost făcută sâmbătă, în cadrul consultărilor dintre liberal-democraţi şi preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, informează MOLDPRES.

Preşedintele Nicolae Timofti a reluat ieri consultările cu fracţiunile parlamentare, în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru, după ce premierul propus de coaliţia minoritară 'Alianţa pentru o Moldovă Europeană', Iurie Leancă, şi noul său cabinet au fost respinşi joi, 12 februarie, de parlament. Şeful statului urmează să mai poarte astăzi discuţii cu fracţiunile parlamentare ale Partidului Socialist (PSRM), Partidul Democrat (PD) şi Partidul Liberal (PL), potrivit agenţiei de presă de la Chişinău.

Chiril Gaburici s-a născut la 23 noiembrie 1976. Este de profesie economist, iar în perioada 2008-2012 a ocupat funcţia de director general al unei companii de telefonie mobilă din Republica Moldova.

Potrivit Constituţiei Republicii Moldova, dacă în termen de 45 de zile de la eşuarea numirii noului executiv parlamentul nu acceptă candidatul propus de preşedintele ţării, legislativul este dizolvat şi sunt anunţate alegeri anticipate.

Pe de altă parte, potrivit unei hotărâri a Curţii Constituţionale, pronunţate în octombrie 2013, termenul limită de formare a noului guvern este de trei luni din data încetării mandatului fostului executiv. Acest termen expiră la 9 martie 2015, scrie agerpres.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Lupta pentru Marea Neagră nu s-a încheiat

2 Rareș Bogdan, mesaj în miez de noapte!

3 Fostul slugoi al Elenei Udrea și-a cumpărat o vilă de 352 de metri pătrați în Belgia

4 Se retrag „Piedonii”? / De două zile sunt mucles...

5 Judecați voi...