Cinci persoane au fost eutanasiate pe zi în Belgia în 2013

Cinci persoane au fost eutanasiate pe zi în Belgia în 2013

Cinci persoane pe zi au optat pentru eutanasie în Belgia în 2013, adică 1.807 în decursul întregului an, anunţă un proiect de raport oficial. În creştere cu 27% în raport cu cele 1.432 de cazuri înregistrate în 2012, cele 1.807 cazuri din anul trecut constituie un record de când Belgia a devenit, în 2002, una dintre puţinele ţări din lume care permite eutanasia în anumite condiţii.

Numărul celor care optează pentru eutanasiere creşte constant, de la 24 de persoane eutanasiate în 2002 la aproape 500 în 2007. Pragul de 1.000 de persoane eutanasiate a fost depăşit în 2011 (1.133 de cazuri), potrivit proiectului de raport obţinut miercuri de AFP şi citat de Mediafax.

Potrivit datelor pentru 2013 din raportul "Comisiei federale de control şi evaluare a eutanasiei", în curs de finalizare, numărul flamanzilor care îşi aleg momentul morţii îl depăşeşte pe cel al valonilor. Optzeci la sută din belgienii care au optat pentru eutanasiere provin din zona flamandă. Acest fenomen se explică în general prin apropierea de Olanda, prima ţară din lume care a legalizat eutanasia.

În 73% din cazurile înregistrate în Belgia anul trecut, persoanele care au recurs la eutanasiere sufereau de cancer, potrivit proiectului de raport.

Potrivit altor date din raportul publicat miercuri de grupul de presă Sudpresse, 51,7% din persoanele eutanasiate sunt de sex masculin, iar 48,3% de sex feminin. Persoanele cu vârste între 70 şi 90 de ani reprezintă 53,5% din numărul total, cele cu vârste între 60 şi 70 de ani 21%, cele cu vârste peste 90 de ani 7% şi cele cu vârste sub 60 de ani 15%.

Conform celor reletate de Mediafx, multe cazuri au fost relatate pe larg în presă. Doi fraţi surzi de 45 de ani au ales să moară împreună deoarece îşi pierdeau vederea.

Christian de Duve, laureat cu Premiul Nobel pentru Medicină, a ales să fie eutanasiat în mai, la vârsta de 95 de ani, iar în octombrie, un belgian de 44 de ani a fost eutanasiat după eşuarea unei operaţii de schimbare a sexului. În ianuarie, "cel mai bătrân sportiv" al regatului a decedat la 95 de ani prin eutanasiere după ce a "sărbătorit" plecarea sa alături de aproximativ o sută de apropiaţi, cu un pahar de şampanie în mână.

Aceste cazuri nu au afectat sprijinul de care se bucură eutanasia în Belgia. În februarie, Parlamentul a adoptat cu o largă majoritate o modificare a legii din 2002, care permite în prezent minorilor ce suferă de o boală incurabilă şi "cu capacitate de discernământ" să aleagă eutanasia.

Belgia este singura ţară care nu impune limită de vârstă pentru o astfel de intervenţie. În Olanda, vârsta minimă este de 12 ani.

 



Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu