Ciocniri violente între protestatari și poliție înaintea ceremoniei de inaugurare a noului sediu al BCE la Frankfurt

Mii de protestatari anticapitalism și antiausteritate s-au confruntat miercuri dimineață în orașul german Frankfurt cu scutieri în apropiere de noul sediu al Băncii Centrale Europene (BCE), care urmează să fie inaugurat în cursul zilei de astăzi în cadrul unei ceremonii festive și a cărui construcție a costat în jur de 1,3 miliarde de euro, relatează Reuters.

Mai multe autoturisme au fost incendiate, iar câteva străzi au fost blocate de grămezi de cauciucuri și coșuri de gunoi cărora li s-a dat foc.

În urma acestor violențe, cel puțin un polițist a fost rănit, au indicat forțele de ordine locale.

Poliția a recurs la tunuri cu apă pentru a face loc în masa de protestatari îmbrăcați în negru la intrarea în clădire, care a fost împrejmuită de baricade ale poliției.

Președintele BCE, Mario Draghi, urmează să rostească un discurs la ceremonia deschiderii noului sediu al BCE la ora locală 11.00 (10.00 GMT).

Organizatorii protestelor, un grup numit Blockupy — după numele mișcării Occupy Wall Street în 2011 — estimează la 10.000 numărul manifestanților adunați la Frankfurt cu această ocazie. Câteva mii dintre aceștia au venit din alte părți ale Europei.

'Protestul nostru este împotriva BCE, ca membră a troicii, care, în pofida faptului că nu este aleasă în mod democrat, împiedică activitatea guvernului grec. Ne dorim ca austeritatea politică să se încheie', a declarat Ulrich Wilken, unul dintre organizatori. 'Ne dorim un protest puternic, dar pașnic", a mai spus acesta pentru Reuters.

În schimb, purtătoarea de cuvânt a poliției din Frankfurt, Claudia Rogalski, descrie drept 'agresivă' starea de spirit a mulțimii. AGERPRES


populare
astăzi

1 Țara în care am ajuns să trăim... / Citiți povestea asta și decideți voi care este adevărul...

2 Citiți și voi ce se întâmplă în Serbia după ce China a pus mâna pe cele mai mari zăcăminte de cupru și aur din Europa

3 „Cred că un soldat ar spune mulțumesc”. Un vlogger rus prezintă rația individuală de hrană din Armata Română

4 „Era foarte supărat pe emigranți. Efectiv m-am simțit batjocorit, umilit / I-am explicat că anul trecut am plătit taxe de 5.000 de lire, nu m-a înțeles”

5 Țara în care am ajuns să trăim...