Distrugătorul american USS Donald Cook ajunge joi în Marea Neagra

Distrugătorul american USS Donald Cook ajunge joi în Marea Neagra

USS Donald Cook ajunge maine in Marea Neagra / FOTO: Ambasada SUA

Nava de război USS Donald Cook este programată să intre în Marea Neagră joi, în cadrul eforturilor militare americane de susţinere a aliaţilor est-europeni îngrijoraţi de masarea unor trupe ruse la frontiera cu Ucraina, relatează CNN.

Deplasarea distrugătorului dotat cu rachete ghidate a fost confirmată pentru CNN de doi oficiali americani care au refuzat să fie identificaţi, din cauza lipsei unui anunţ oficial în acest sens. Nava urmează să efectueze exerciţii şi vizite în porturi de la Marea Neagră. Distrugătorul USS Truxtun, dotat cu rachete ghidate, a efectuat exerciţii planificate în Marea Neagră luna trecută şi a părăsit regiunea pe 21 martie.

Membrii NATO România, Bulgaria şi Turcia au ieşire la Marea Neagră, la fel ca Ucraina şi Georgia, care nu sunt membri ai Alianţei Nord-Atalntice, dar şi Rusia.

Prezenţa navei de război americane în Marea Neagră este prevăzută înaintea reuniunii reprezentanţilor politici NATO pe 15 aprilie, care vor discuta şi eventual vor aproba o serie de recomandări cu privire la măsuri militare suplimentare, inclusiv o scurtare a "timpului de răspuns" din partea forţelor NATO în cazul unei crize.

Şi alte opţiuni sunt pe masă, între care exerciţii militare suplimentare cu state membre, inclusiv Statele Unite, şi o eventuală furnizare a unor consilieri militari Ucrainei, mai precizează corespondenta CNN la Pentagon.

Pe baza unor imagini clasificate captate de sateliţi comerciali, Statele Unite estimează că până la 40.000 de militari ruşi sunt staţionaţi la frontiera de est a Ucrainei. Aceste trupe rămân poziţionate atât de aproape de frontieră şi sunt atât de puternic înarmate, încât Statele Unite şi NATO estimează că acestea ar putea "trece" în estul Ucrainei în trei-cinci zile, potrivit unui oficial.

Aceasta este şi estimarea generalului Philip Breedlove, comandantul militar al NATO.

Forţele ruse nu s-au retras, poate cu excepţii considerate nesemnificative, astfel încât estimările cu privire la trupele ruseşti rămân valabile, a adăugat acest oficial.

Washingtonul apreciază că tulburările care au avut loc recent în estul Ucrainei, în zona oraşului Doneţk, reprezintă rezultatul activităţii "unor persoane plătite sau obligate, puternic influenţate de către Rusia", a declarat oficialul.
Statele Unite sunt de părere că ruşii caută o provocare pentru a intra în Ucraina. Însă răspunsul militar ucrainean, constând în deplasări metodice, şi arestarea unor persoane care au provocat tulburări au dat rezultate în acest caz, este de părere oficialul citat.

Sursa: realitatea.net


Citește și:

populare
astăzi

1 Descoperire care dă de gândit în Brazilia...

2 O profesoară de Română care susține că „Luceafărul“ lui Eminescu este roman, greu de demis

3 VIDEO De azi se va circula pe 12 km noi din A0, permițând șoferilor o legătură pe autostradă în partea de sud a Capitalei între DN6, DN5 și DN4

4 „Dacă rămâneam cu el era vai de vieţişoara mea. Era un diavol frumos” / I-a fost amantă lui Florin Piersic timp de 9 ani

5 A început „detonarea” lui Piedone? A apărut o „personajă” nouă în peisaj...