Erdogan acuză UE că se amestecă în problemele interne ale Turciei

Erdogan acuză UE că se amestecă în problemele interne ale Turciei

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a acuzat luni Uniunea Europeană că se amestecă în problemele interne al țării sale, după ce Bruxellesul a criticat arestările masive din Turcia ce au vizat reprezentanți ai unor media care se opun regimului, relatează AFP.

'UE nu se poate amesteca în măsuri luate în cadru legal, împotriva unor elemente care amenință securitatea noastră națională', a spus Erdogan, a cărui declarație, prima după arestările de duminică, a fost transmisă de televiziuni. 'Ei nu au decât să se amestece în problemele lor', a declarat el.

"Nu ne preocupă ceea ce ar putea spune UE, dacă ne acceptă sau nu ca membri, nu avem astfel de preocupări. În prezent, ne concentrăm pe protejarea securității naționale", a mai afirmat Erdogan, la inaugurarea unui centru energetic, potrivit Reuters.

'Ei spun că este vorba de libertatea presei, dar nu are nimic de-a face cu aceasta', a explicat președintele, acuzându-i pe ziariștii arestați că fac parte dintr-o rețea ce vizează subminarea guvernului.

Raidurile efectuate la ziarul Zaman și la televiziunea Samanyolu marchează o escaladare a luptei duse de președintele turc cu fostul aliat Fetullah Gulen.

Erdogan îl acuză pe Gulen de stabilirea unei structuri 'paralele' în stat prin susținătorii săi din sistemul judiciar, poliție și alte instituții.

El a precizat că standardele democratice ale Turciei sunt tot mai dezvoltate și că operațiunea împotriva rețelei lui Gulen face parte dintr-un efort de eliminare a forțelor antidemocratice și va continua.

AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO „Era unul dintre foarte puținii oameni pentru care aș fi pus capul jos” / Radu Paraschivescu, despre prietenia pierdută cu Lia Savonea

2 „Asta e tot ce vreau eu”. Reacția virală a unei mame filipineze din România a emoționat internetul

3 Președintele Expert Forum, despre referendumul propus de Nicușor Dan pentru magistrați: „Catastrofală idee”

4 Care a fost cel mai dorit loc de muncă în România în 2025. Top 3 cele mai căutate joburi și ce salarii oferă

5 Directorul Serviciului Național de Informații al SUA neagă relatările despre intențiile lui Putin de a ocupa întreaga Ucraină și părți din Europa