Fostul premier bulgar Serghei Stanișev a fost reales președinte al Partidului Socialiștilor Europeni

Fostul premier bulgar Serghei Stanișev a fost reales vineri președinte al Partidului Socialiștilor Europeni (PES), în cadrul unui congres care are loc la Budapesta, relatează Novinite și MTI. Stanișev, care va avea astfel un nou mandat de doi ani și jumătate, a fost reales la al zecelea congres la PES, care are loc vineri și sâmbătă în capitala Ungariei.

După victorie, Stanișev a spus că este onorat și recunoscător că a fost reales pentru un nou mandat, potrivit Novinite. El a afirmat că îl așteaptă o muncă dificilă în dezvoltarea socialismului și a social-democrației în Europa, dar că este pregătit să facă față acestor provocări.

Stanișev a transmis totodată mulțumiri tuturor delegațiilor, membrilor de partid și organizațiilor pentru că și-au reconfirmat încrederea în el, fapt care îl motivează să facă și mai mult și să schimbe cu adevărat Europa.

El a reafirmat obiectivul PES de a schimba lumea în mai bine, de a asigura o viață demnă pentru fiecare persoană și de a ajunge la o societate corectă și coerentă.

Stanișev a mai anunțat că principalul său obiectiv este de a câștiga încrederea oamenilor și de a face ca PES să obțină victoria la alegerile pentru Parlamentul European din 2019.

Pe de altă parte, Martin Schulz, președintele socialist al Parlamentului European, a declarat că țările din Europa se află pe un drum al democrației, dar a adăugat valorile democratice fundamentale sunt tot mai des puse sub semnul întrebării, potrivit MTI.

Celălalt posibil candidat pentru această poziție, Enrique Baron Crespo, membru al Partidului Socialist al Muncitorilor din Spania și fost președinte al Parlamentului European, a decis în cele din urmă să nu se mai înscrie în cursă. AGERPRES


populare
astăzi

1 Păi nu este România „marele aliat și prieten”? / SUA reiau vizele doar pentru Ungaria și Polonia, restul lumii rămâne blocată

2 Măruță a debutat la Antena 1: cifre strânse în confruntarea cu Pro TV

3 DOCUMENTE Magistrați și politicieni în curse VIP spre Mykonos și Nisa: lista completă

4 VIDEO Peste 300 de oameni și 240 de utilaje lucrează pe primul lot montan al Autostrăzii Unirii A8, care va lega Moldova de Transilvania

5 Documente ce ar conține informații despre polițiști, misiuni și infractori, scoase la vânzare de hackerI