Acest site folosește cookie-uri. Prin continuarea navigării sunteți de acord cu modul de utilizare a acestor informații. Află detalii aici. De acord

FOTO Cetatea istorică a cruciaţilor din Siria, veche de aproape un mileniu, distrusă de războiului civil

Cel mai bine păstrat castel medieval al cruciaţilor, aflat la 40 de kilometri vest de oraşul Homs şi la nord de graniţa cu Liban, a intrat în bătaia puştilor şi a aruncătoarelor de bombe manevrate de luptătorii din opoziţie şi de loialiştii puterii de la Damasc. Pagubele produse acestei fortăreţe masive, înscrisă pe lista patromoniului cultural mondial al UNESCO, demonstrează că cele două tabere nu vor înceta lupta pentru putere nici cu preţul uneia dintre cele mai importante moşteniri istorice ale ţării, potrivit jurnaliştilor agenţiei Associated Press.

Deşi era considerată o bijuterie turistică a Siriei, Crac des Chevaliers a fost surprinsă în mijlocul violenţelor războiului civil care a făcut mai mult de 150.000 de victime în ultimii trei ani, potrivit activiştilor. Multe alte moschei istorice, biserici şi pieţe au fost lovite de bombe, iar siturile arheologice şi muzeele au fost prădate de hoţi pe fondul haosului creat de război civil, relatează Associated Press.

Satul Hosn, unde se află Crac des Chevaliers,  a devenit ţinta forţelor guvernamentale, după ce regimul lui Bashar al-Assad a decretat că populaţia locală majoritar sunnită îi ajută pe rebeli. Puterea centrală a organizat o blocadă armată, nelăsând pe nimeni să intre sau să părăsească satul. Ulterior, armata siriană a întrebuinţat numeroase tactici pentru a înfrânge rezistenţa opoziţiei, de la înfometarea populaţiei, până la bombardarea oricăror clădiri aflate încă în picioare.

Iarna trecută, din cauza ploii de bombe, cei aproape 9.000 de locuitori din Hosni nu au avut nicio altă soluţie de scăpare decât să se refugieze în spatele zidurilor cetăţii sau să încerce să treacă graniţa cu Libanul. Printre ei se aflau şi zeci de rebeli.

Crac des Chevaliers FOTO Reuters

Majoritatea insurgenţilor provin din rândul populaţiei sunnite, care depăşeşte ca număr şiiţi din Siria. Minorităţile creştine şi musulmanii şiiţi fie au rămas neutri, fie l-au susţinut pe al-Assad, la rândul lui membru al sectei şiite.

Cei care s-au refugiat în interiorul citadelei cruciaţilor au supravieţuit cu puţinele alimente aduse cu ei după ce şi-au părăsit casele. Alţii îşi riscau viaţa şi coborau în timpul nopţii în sat, căutând orice rezerve de hrană puteau fi gătite, inclusiv câini şi pisici, relatează jurnaliştii AP. Timp de şapte luni, refugiaţii au dormit între zidurile bisericii sau în interiorul unor hale uriaşe şi întunecoase de piatră, folosite de cruciaţi drept grajduri pentru cai, în secolul al XII-lea. 

Crac des Chevaliers FOTO Reuters

Haine murdare, încurcate printre pături şi saltele, pagini din Coran şi maşini de gătit încă mai zăceau abandonate pe pământul bătătorit din interiorul vechii cetăţi atunci când jurnaliştii străini au vizitat-o. Deşi locuitorii din Hosni au sperat că importanţa istorică a fortăreţei şi zidurile ei groase îi vor împiedica pe militarii sirieni să mai arunce bombe, aşteptările lor au fost departe de adevăr. Ba mai mult, tancurile armatei siriene au pătruns în sat şi au doborât fiecare locuinţă.

Aproximativ 300 de săteni şi rebeli au fost ucişi în timpul ofensivelor, alte sute de oameni au fost răniţi, iar mii de sirieni au reuşit să evite blocada armatei şi s-au refugiat în Liban, potrivit cifrelor prezentate de autorităţile siriene, relatează AP. 

Sursa: adevarul.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 SURSE PSD scade în continuare în sondaje! Însă încep surprizele!

2 HOPA! Codrinel s-a cam căcat pe el! „Să ne ia dracu pe toți”

3 ALERTĂ Bătăușii belgianului care promovează România de 23 de ani au fost ARESTAȚI! Amănunte ȘOCANTE

4 ALERTĂ Un nou TUN marca PSD? Avertismentul lui Rareș Bogdan

5 Liviu Avram, premoniție SUMBRĂ pentru PSD: Năpasta chiar vine când o chemi

recomandări

Te ia DNA: Cristi Bâgiu

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

O româncă a călătorit prin toată lumea să facă poze cu femei frumoase din 37 de țări