Franța: La 20 de ani de la deces, François Mitterrand este considerat un președinte bun de majoritatea francezilor

Franța: La 20 de ani de la deces, François Mitterrand este considerat un președinte bun de majoritatea francezilor

La 20 de ani de la deces, survenit la 8 ianuarie 1996, fostul șef al statului francez François Mitterrand își păstrează aura în rândul conaționalilor săi, mai mult de jumătate dintre aceștia considerându-l 'un bun președinte', relevă un sondaj Harris Interactive, publicat vineri de cotidianul Le Monde.

Mitterrand, primul socialist care a condus Franța, între anii 1981-1995, este văzut ca un bun președinte de 59% dintre respondenți, față de 38% care au o opinie contrară.

Cea mai apreciată este competența sa în materie de politică externă, 65% dintre intervievați fiind de părere că a luat decizii bune pe plan european (65% pe plan internațional), 32% (respectiv 33% în privința politicii internaționale) având o opinie contrară.

În schimb, opiniile sunt mai împărțite în ce privește politica internă dusă de Mitterand, 55% considerându-l un bun președinte, iar 44% un președinte rău sau foarte rău.

Dintre acțiunile fostului șef al statului, francezii care au răspuns sondajului rețin în principal abolirea pedepsei cu moartea (43%), cu mult înaintea stabilirii vârstei de pensionare la 60 de ani (11%) și a introducerii celei de-a cincea săptămâni de concediu plătit (8%).

Făcând trecerea în prezent, politicianul pe care francezii îl văd drept cel mai apropiat de 'ideile' lui François Mitterrand este Martine Aubry (23%), actual primar al orașului Lille și fost prim-secretar al Partidului Socialist. Dacă în ce privește moștenirea ideologică, Martine Aubry este plasată în fața actualului președinte François Hollande (19%) și a Laurent Fabius, fost prim-ministru (17%), Hollande este considerat cel mai apropiat (25%) de 'practicile politice' ale lui Mitterand, comparativ cu Aubry (19%) și Fabius (16%).

Ancheta a fost realizată online pe un eșantion de 1.714 persoane de persoane de 18 ani și peste, prin metoda cotelor.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Document secret rusesc obținut de Washington Post

3 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

4 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

5 Foarte interesante amănunte...