Grecia cere extinderea acordului de împrumut, bursele la cel mai ridicat nivel din 2008

Grecia cere extinderea acordului de împrumut, bursele la cel mai ridicat nivel din 2008

Acțiunile europene au urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii șapte ani după ce un oficial elen a confirmat miercuri că Atena va cere o extindere a acordului de împrumut cu zona euro, transmit Bloomberg și Reuters.

'Să așteptăm astăzi ca solicitarea pentru extinderea acordului de împrumut să fie trimisă de ministrului de Finanțe (Yanis) Varoufakis', a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului elen, Gabriel Sakellaridis, când a fost întrebat dacă textul proiectului inițial, respins la întâlnirea Eurogrup, va fi inclus în propunerea autorităților elene.

'Toate dezbaterile au dus la o bază comună și credem că suntem pe calea cea bună. Venim la masa negocierilor pentru a găsi o soluție', a afirmat Gabriel Sakellaridis, adăugând că Executivul elen nu va renunța la subiectele considerate tabu.

Indicele FTSE 100 al bursei londoneze înregistra miercuri dimineață un avans de 0,2%, la 6.908,09 puncte, apoi a ajuns la 6.921,32 puncte, cel mai ridicat nivel din ianuarie 2000.

Și bursele din statele de la periferia zonei euro au deschis în creștere, pe fondul informațiilor de la Atena privind extinderea acordului de împrumut cu zona euro.

Indicele bursier Stoxx Europe 600 a urcat cu 0,6%, la 379,14 puncte, cel mai ridicat nivel din noiembrie 2007. Și bursa de la Atena înregistra miercuri prima zi de creștere, după două zile de declin. Indicele ASE Index a urcat cu 3,2%, la 860,65 puncte, acțiunile grupurilor bancare National Bank of Greece și Piraeus Bank înregistrând creșteri de peste 7%.

Reuniunea Eurogrupului consacrată Greciei a luat sfârșit prematur luni după refuzul Greciei de a accepta exigența partenerilor săi de a prelungi cu șase luni programul său actual de redresare.

Vicepreședintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, a dat asigurări că miniștrii de Finanțe sunt gata să desfășoare noi convorbiri cu Grecia dacă și când aceasta va fi dispusă să solicite o extindere a actualului pachet de asistență. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro