Israel: Imigrația evreiască atinge cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani

Ministrul israelian al imigrației, Zeev Elkin, a afirmat miercuri că "peste 30.000 de noi imigranți urmează să ajungă în Israel în 2015", cel mai mare număr din ultimii zece ani, potrivit unui comunicat dat publicității joi de Comisia parlamentară pentru imigrație, citat de AFP. Prezentând în fața acestei comisii bilanțul anual al activităților ministerului său, Zeev Elkin a vorbit despre o creștere de 16% în raport cu 2014, când 27.488 de persoane au imigrat în Israel, depășind astfel nivelul atins în 2005 cu 23.268 de persoane.

Franța este țara de unde provine cel mai mare număr de noi imigranți, cu o creștere de 118% în doi ani și un număr prevăzut de 7.500 de persoane în 2015, față de 6.985 în 2014 și 3.440 în 2013, potrivit ministrului.

În 2014, pentru prima dată de de la crearea Israelului în 1948, Franța a fost prima țară de emigrație spre Israel, cu peste 6.000 de imigranți.

Cu un total estimat de 500.000 sau 600.000 de membrii, evreii din Franța reprezintă prima comunitatea evreiască din Europa și a treia din lume, după Israel și Statele Unite.

Imigrarea evreilor din Franța a devenit o prioritate pentru autoritățile israeliene, într-un climat de îngrijorare pe fondul ascensiunii antisemitismului în Europa.

Potrivit bilanțului, în 2015 Israelul urmează să primească, de asemenea, 7.100 de evrei din Ucraina (o creștere de 250% în doi ani), 6.300 din Rusia și 2.900 din Statele Unite.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Uite o informație interesantă...

2 S-a întors cheița la PSD? / „Nu ne-am propus noi să-l schimbăm pe Bolojan”

3 Primar PSD prins de polițisti că fura curent reținut pentru 24 de ore

4 Cutremur la Pentagon în plin război cu Iranul: șeful Armatei SUA, forțat de Pete Hegseth să se retragă imediat din funcție

5 VIDEO „Perfect. Pe când și prăjitoarele de pâine?” / Pete Hegseth: „Soldații își vor putea aduce armele personale în cazărmi”. Val de ironii din partea …