Nord-coreenii care au acelaşi nume ca liderul Kim Jong-un, invitaţi să şi-l schimbe

Nord-coreenii care au acelaşi nume ca liderul Kim Jong-un, invitaţi să şi-l schimbe

Nord-coreenii care poartă acelaşi nume ca liderul Kim Jong-un au fost invitaţi să şi-l schimbe, a dezvăluit miercuri un post de televiziune sud-coreean, citat de AFP.

Cu câteva luni înainte de venirea la putere a lui Kim Jong-un în locul tatălui său, Kim Jong-il, care a decedat în decembrie 2011, regimul a emis o directivă prin care obliga pe oricine purta acest nume să-şi aleagă altul.

"Toate organele partidului şi serviciile de securitate publică sunt obligate să înregistreze locuitorii cu numele Kim Jong-un (...) şi să-i oblige să-şi schimbe numele de bunăvoie", se arată în acest document citat de postul KBS TV.

Măsura se aplică retroactiv documentelor de identitate şi diplomelor, care urmează să fie rectificate. Certificatele de naştere emise pe acest nume sunt respinse.

"Autorităţile trebuie să se asigure ca nimeni să nu se plângă în mod inutil sau să răspândească zvonuri (...) pe această temă", se arată în document.

Autenticitatea acestei directive nu a putut să fie verificată imediat. Ministerul sud-coreean al Unificării, însărcinat cu afacerile nord-coreene, a refuzat să facă vreun comentariu.

Un oficial din cadrul Guvernului a amintit însă că Phenianul a interzis deja utilizarea atât a numelui Kim Il-sung, fondatorul regimului şi bunicul lui Kim Jong-un, cât şi a numelui fiului acestuia Kim Jong-il.

Park Jin-hee, o nord-coreeană refugiată în Sud şi care lucrează pentru KBS, s-a declarat sigură că nimeni nu mai poartă în prezent numele celor trei lideri, care fac obiectul unui cult al personalităţii organizat de către propaganda oficială.

În afară de ei, "nimeni din (Coreea de) Nord nu se numeşte Kim Il-sung şi Kim Jong-il şi nu există nicio îndoială că acelaşi lucru este valabil şi pentru (Kim) Jong-un", a declarat ea pentru AFP.

 


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale