Numai 5% din loviturile Rusiei în Siria vizează Statul Islamic (Londra)

Numai 5% din loviturile Rusiei în Siria vizează Statul Islamic (Londra)

Numai o lovitură din 20 ale forțelor aeriene ruse în Siria vizează combatanți ai grupării Statul Islamic (SI), a deplâns sâmbătă ministrul britanic al apărării Michael Fallon, informează AFP. Serviciile secrete britanice au observat că 5% din loviturile rusești ar fi vizat combatanți ai organizației jihadiste și că majoritatea raidurilor au făcut "civili uciși" și au vizat opoziția moderată față de regimul președintelui Bashar al-Assad, a declarat Fallon pentru cotidianul The Sun.

El a estimat ca intervenția rusă "a complicat" mai mult situația.

"Analizăm unde au loc loviturile în fiecare dimineață", a spus Fallon. "Marea majoritate nu sunt deloc împotriva SI".

"Elementele noastre indică faptul că ei lansează muniție neghidată asupra sectoarelor frecventate de civili, omorând civili, și că ei lansează această muniție împotriva forțelor Armatei Siriene Libere ce luptă contra lui Assad".

Rusia "îl sprijină pe Assad și perpetuează suferințele", a adăugat el.

Ministrul a declarat de asemenea că guvernul ar pleda pentru o extindere a participării Marii Britanii la campania aeriană contra SI, considerând "moral eronat" să nu fie lovită organizația în Siria. Londra bombardează în prezent doar poziții ale SI în Irak.

Potrivit lui Michael Fallon, loviturile contra SI permit să se prevină posibile atentate pe teritoriul britanic și "noi nu putem lăsa aceasta aviației franceze, australiene și americane". AGERPRES


populare
astăzi

1 Răsturnare de situație? / Ce ar fi descoperit anchetatorii în camera de gardă / Maşina directorului medical Ştefania Szabo, ridicată pentru cercetări / Fami…

2 CTP / „Tot ce a făcut unic și extraordinar pentru viața umană această femeie cinstită și deșteaptă este șters de Grindeanu-Știucă”

3 „Salvatorii” controversați care au sucit mințile românilor. Cum au ajuns să fie venerați de milioane de oameni

4 BREAKING Putin, mai hotărât ca niciodată. Ce spune o evaluare a serviciilor secrete americane despre strategia Rusiei în Ucraina

5 BREAKING Grindeanu îi solicită lui Bolojan „să retragă urgent propunerea” de a o numi vicepremier pe Oana Gheorghiu / „Pentru a evita să compromitem rel…