Obama regretă că a jucat golf imediat după intervenţia cu privire la decapitarea lui Foley

Obama regretă că a jucat golf imediat după intervenţia cu privire la decapitarea lui Foley

Preşedintele american Barack Obama a recunoscut duminică faptul că a dat dovadă de stângăcie, la sfârşitul lunii august, plecând să joace golf după ce a denunţat, într-o conferinţă de presă, decapitarea unui jurnalist american de către gruparea Statul Islamic (SI), relatează AFP.

Obama regretă că a jucat golf imediat după intervenţia cu privire la decapitarea lui Foley (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

La 20 august, la o zi după difuzarea de către jihadişti din cadrul SI a unei înregistrări video a decapitării jurnalistului american James Foley, Obama a denunţat, într-o declaraţie de pe Insula Martha's Vineyard (Massachusetts), unde se afla în concediu cu familia, o execuţie care "şochează conştiinţa lumii întregi".

"Vom fi vigilenţi şi implacabili. Atunci când sunt vizaţi americani, facem ceea ce este necesar pentru ca să se facă dreptate", declara Obama, pe un ton grav, îndemnând la "o respingere clară a acestui tip de ideologii nihiliste".

Câteva minute mai târziu, el pleca să joace o lungă partidă de golf, ceea ce i-a adus o avalanşă de critici, numeroase voci ridicându-se să denunţe cel puţin o lipsă de inteligenţă politică şi, în cel mai rau caz, o lipsă de tact sau de sensibilitate.

"Este clar că, după ce am vorbit cu familiile - o conversaţie în care abia mi-am reţinut lacrimile auzindu-le durerea - şi după declaraţia pe care am făcut-o, ar fi trebuit să anticipez efectul pe care-l va avea", a declarat Obama într-un interviu pentru NBC News difuzat duminică, înregistrat sâmbătă la Casa Albă.

"Toţi cei care mă cunosc, inclusiv presa cred, înţeleg că acest lucru m-a afectat, mă afectează profund", a continuat el, subliniind că sinceritatea declaraţiilor sale după execuţia lui James Foley nu poate fi pusă în discuţie.

"Dar această meserie este în acelaşi timp o chestiune de punere în scenă. Acest lucru este important. Ştiu", a adăugat Obama, subliniind că cel mai important pentru el rămâne să-şi pună întrebările corecte - "aplic politica bună? îi protejez pe cetăţenii americani? fac tot ceea ce este necesar?".

Sursa: mediafax.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Așa o fi? /