Parlamentarii britanici fac front comun împotriva vălului islamic în şcoli

Parlamentarul democrat-liberal susţine că este necesară o intervenţie a statului britanic pentru a reglementa purtarea vălului în instituţiile de învăţământ, pentru a asigura respectarea drepturilor şi libertăţilor femeilor provenite din comunităţile musulmane.

Browne este primul democrat-liberal care se alătură apelului făcut de o mare parte dintre parlamentarii conservatori pentru interzicerea vălului islamic în şcoli sau alte instituţii publice.

Dreptul la un anumit cod de vestimentaţie pe baza convingerilor religioase este garantat de Actul pentru Drepturile Omului din 1998 şi trebuie protejat inclusiv în şcoli şi facultăţi. În acest sens, Marea Britanie are una dintre cele mai permisive legislaţii cu privire la portul vălui islamic, inclusiv cel care acoperă faţă, denumit niqab. Cu toate acestea, fiecare instituţie de învăţământ are dreptul de a impune elevilor sau studenţilor o uniformă specifică, precum şi un alte detalii de vestimentaţie – lungimea fustelor, accesorii permise samd.

Tot mai multe voci din Parlamentul de la Londra susţin că portul niqabului trebuie interzis în primul rând din motive de securitate, întrucât ascunde identitatea persoanei, dar şi din cauza faptului că poate fi impus în mod abuziv femeilor musulmane. Săptămâna trecută, purtătorul de cuvânt al premierului David Cameron a declarat că şeful Cabinetului britanic „nu ar avea nicio problemă dacă vălul ar fi interzis în şcolile la care merg copiii lui“.

Vicepremierul Nick Clegg a sugerat de asemenea că ar susţine o inţiativă legislativă de interzicere a vălului în clase, dar a respins introducerea unor restricţii mai ample.

Dezbateri pe această temă au mai existat în Regatul Unit, o ţară cu o minoritate în creştere de musulmani, însă a fost reluată în Parlament, la sfârşitul lunii martie, după ce Colegiul Metropolitan Birmingham a decis să interzică vălurile.

Comunităţile de musulmani au denunţat decizia ca fiind un act de discriminare împotriva musulmanilor. Colegiul Metropolitan Birmingham a ordonat tuturor studenţilor, personalului şi vizitatorilor să îşi îndepărteze vălurile care acoperă faţa pentru a „fi uşor identificabili în orice clipă“.

Până în acest moment, premierul Cameron a refuzat să modifice normele referitoare la portul vălului islamic în şcoli, dar parlamentarii din toate formaţiunile politice exercită o presiune tot mai mare pentru o iniţiativă de acest tip.

Deputata Sarah Wollaston a declarat publicaţiei The Telegraph că „vălurile sunt profund ofensatoare“ şi „fac femeile pur şi simplu invizibile“. Wollaston a declarat că niqabul trebuie interzis în toate şcolile şi facultăţile.

„Este o iprocrizie să menţinem această restricţie de comunicare în locuri în care ar trebui să pregătim femeile pentru societatea modernă. Nu trebuie sub nicio formă să abandonă credinţa noastră culturală prin care femeile au dreptul să fie membri egali ai societăţii“, a mai spus parlamentara britanică.

Săptămâna trecută un judecător i-a permis unei inculpate să dea mărturie într-o sală de judecată purtând un văl care o acoperea total. Cazul a scandalizat opinia publică din Regat şi a intensificat presiunile pe care parlamentarii din toate partidele le fac asupra premierului Cameron.

Mai multe pe aceeaşi temă

Porcul ca argument politic

Marine Le Pen, preşedinta Frontului Naţional, după victoria de proporţii înregistrată de formaţiunea sa politică naţionalistă şi extremistă, şi-a convocat primarii pentru a le da următoarea directivă: de azi înainte, în toate localităţile controlate de primarii Frontului Naţional, în şcolile de stat se va servi obligatoriu meniu cu carne de porc.

Lovitură enormă de imagine deoarece vine în continuarea unei alte bătălii foarte dure (în Franţa dar şi în alte ţări din UE) pentru interzicerea portului vălului musulman).

În cazul de faţă, chiar dacă nu exista obligaţia ca şcolile să furnizeze meniuri alternative pentru elevii musulmani, acest lucru devenise practică obişnuită în urma presiunilor exercitate de comitetele de părinţi musulmani. Decizia Frontului Naţional este argumentată de nevoia de a respecta şi întări caracterul laic al şcolii de stat, una dintre cele mai importante tradiţii franceze. Dar şi cu un substrat politic absolut evident: un prim gest pentru a marca dorinţa de revenire la o “Franţă a francezilor”, de data aceasta albi şi creştini, impunând aceste valori ca normă de existenţă pe teritoriul naţional...

Sursa: adevarul.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Informație / În PSD se vorbește despre iminenta punere sub acuzare a lui Dragnea, Carmen Dan și Dăncilă în Dosar…

2 ULTIMĂ ORĂ / Ministrul de interne îl va destitui pe Raed Arafat săptămâna viitoare

3 Hai, că se poate! Cîțu anunță înghețarea salariilor demnitarilor, concedieri din aparatul bugetar, interzicere…

4 Prostul politicii românești a rămas fără partid. Toți membrii celei mai mari organizații au demisionat scuipân…

5 Guvernul PNL, un prim pas spre decență: Pensia nu va mai putea fi cumulată cu salariul la stat

recomandări

Te ia DNA: Gherman Petru

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cum arată zona Fukushima la câțiva ani după dezastru