Pedeapsa cu moartea în 2014: Mai multe condamnări dar mai puține execuții (Amnesty)

Pedeapsa cu moartea în 2014: Mai multe condamnări dar mai puține execuții (Amnesty)

Au fost aproape cu o treime mai multe condamnări la moarte în 2014 comparativ cu anul precedent dar mai puține execuții, subliniază miercuri Amnesty International, îngrijorată totuși de "creșterea alarmantă" a pedepselor în Egipt și Nigeria, relatează AFP.

Potrivit raportului anual al organizației non-guvernamentale ce apără drepturile omului, după ce tribunalele din aceste două țări au pronunțat condamnări colective, pedepsele cu moartea au atins cifra de 2.466 în întreaga lume. O creștere de 28% față de 2013.

În schimb, cele 607 execuții din 2014 reprezintă o scădere cu aproape 22% față de anul precedent.

Ca de obicei, aceste cifre nu includ China unde astfel de statistici sunt clasificate drept secret de stat, notează AFP. Dar potrivit Amnesty International, China singură procedează la cele mai multe execuții față de toate celelalte țări din lume la un loc. Mii de persoane ar fi acolo condamnate la moarte și executate în fiecare an.

Potrivit raportului, execuții au avut loc în 22 de țări în 2014, un număr neschimbat față de 2013. Alături de China, Iranul (289 de execuții recunoscute oficial și cel puțin 454 nerecunoscute de autorități), Arabia Saudită (90), Irak (cel puțin 61) și Statele Unite (35) figurează în capul clasamentului.

Potrivit Amnesty în 1995, execuții au avut loc în 41 de țări.

"Cifrele vorbesc de la sine: pedeapsa cu moartea este încet încet lăsată trecutului", estimează Salil Shetty, secretar general al Amnesty International, citat în raport.

În ciuda acestei tendințe pozitive, directoarea Amnesty pentru probleme mondiale, Audrey Gaughran, este îngrijorată de numărul de țări care au recurs la pedeapsa cu moartea "pentru, spun ele, lupta împotriva terorismului sau criminalității violente".

"Nu există dovezi că pedeapsa cu moartea descurajează comiterea crimelor sau actelor de terorism față de alte forme de pedeapsă ca închisoarea", a declarat ea pentru AFP.

În Egipt, în special, numărul de condamnări la moarte a crescut de la 109 la 509 într-un an. "În cazul proceselor colective, nu sunt respectate normele de corectitudine", potrivit Amnesty, care subliniază că 37 de persoane au fost condamnate la moarte în aprilie și 183 în iunie.

În Nigeria, numărul de condamnări la moarte a crescut la peste 500, de la 141 în 2013 la 659 în 2014. În special, tribunalele militare au condamnat la moarte aproximativ 70 de soldați, acuzați de revoltă în conflictul armat cu Boko Haram.

Alte țări reprezintă de asemenea o problemă, avertizează Amnesty. Pakistanul a reluat execuțiile după atentatul din decembrie 2014 comis de talibani contra unei școli din Peshawar, care a făcut 141 de morți, inclusiv 132 de elevi. Șapte persoane au fost executate în decembrie și guvernul a promis să execute sute de persoane condamnate la moarte pentru crime legate de terorism.

În China, autoritățile au recurs la pedeapsa cu moartea pentru a lupta împotriva tulburărilor din regiunea autonomă uigură Xinjiang. Cel puțin 21 de persoane au fost executate în 2014, în timp ce trei persoane au fost condamnate la moarte într-un proces colectiv desfășurat pe un stadion în fața a mii de spectatori, subliniază Amnesty.

În Coreea de Nord, Iran și Arabia Saudită guvernele continuă să aplice pedeapsa cu moartea pentru a elimina disidenți politici, adaugă organizația.

"Este rușinos că atât de multe state din lume se joacă cu viețile oamenilor", a deplâns Salil Shetty. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 Bilanțul după trei luni al noului comandant al Forțelor Armate Ucrainene: Armata lui Putin sângerează din greu, dar câștigă încă teren

3 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

4 Se întâmplă lucruri? / Se strânge robinetul?

5 Dorel Vișan, premiat de Masonerie pentru prezența la Moscova...