Pentagonul denunță comportamentul unui avion de vânătoare rusesc

Pentagonul a denunțat vineri comportamentul "neprofesionist" al pilotului unui avion de vânătoare rusesc care s-a apropiat foarte mult de un avion de recunoaștere american deasupra Mării Negre. Avionul rusesc SU-27 l-a urmărit pe cel american RC-135, trecând apoi sub aparatul american, înainte de a părăsi zona la 30 mai, a declarat vineri colonelul Steven Warren, un purtător de cuvânt al Pentagonului.

Avionul rusesc, care era înarmat, a trecut la o distanță "periculos de aproape" și "neprofesionistă" de avionul american, a adăugat purtătorul de cuvânt, citat de AFP.

El a refuzat totuși să confirme că SU-27 a trecut la 3 metri de avionul american, așa cum a anunțat CNN.

Pilotul unui alt avion de luptă rusesc prezent acolo s-a comportat la rândul său ca un "profesionist", a mai spus colonelul Warren.

Avioanele rusești și avioanele NATO se interceptează regulat în spațiul aerian internațional.

Dar în climatul de tensiune legat de criza ucraineană, Statele Unite denunță în mod regulat manevrele prea apropiate sau periculoase ale piloților ruși.

"Acest lucru se întâmplă la fiecare șase-opt săptămâni", potrivit colonelului Warren.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Statul plătește 900.000 de lei Familiei Regale pentru terenurile expropriate la drumul spre A3

2 Au început țepele? / Două sisteme antiaeriene modernizate de Rheinmetall au picat testele de recepție. Trebuiau livrate în aprilie, dar nici acum nu sun…

3 Bursa și titlurile de stat sunt în picaj, leul cade la un minim istoric

4 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf

5 Șantierele record din vest / când se deschid marile viaducte de pe A1 și A3