Președinta Croației susține modelul ungar de ridicare a unor garduri la granițe

Președinta Croației, Kolinda Grabar-Kitarovic, sprijină ideea ridicării unor garduri la granițele țării sale, după modelul practicat de Ungaria, pentru a împiedica astfel intrarea ilegală a refugiaților, scrie miercuri publicația locală Jutarnji list, citată de agenția EFE.

'Cred că în viitor vor fi necesare garduri sau alte obstacole fizice', a afirmat președinta conservatoare. Ea a adăugat că se opune cotelor obligatorii de refugiați, criticând totodată guvernul de centru-stânga, care a decis să voteze pentru aceste cote la Consiliul european Justiție și Afaceri Interne (JAI) desfășurat pe 22 septembrie.

În plus, Kolinda Grabar-Kitarovic a apărat poziția Ungariei de a opri intrarea ilegală a refugiaților pe teritoriul ei, poziție criticată în schimb de guvernul de la Zagreb. 'Protejarea frontierelor este un drept al fiecărui stat', a indicat președinta croată. Ea a atras atenția că, potrivit datelor ONU, în întreaga lume există 60 de milioane de refugiați, iar 'nici Croația și nici UE nu pot absorbi toată această sărăcie'.

După data de 15 septembrie, când Ungaria și-a securizat granița cu Serbia cu ajutorul unui gard de sârmă ghimpată, circa 175.000 de imigranți, veniți în special din Orientul Mijlociu, au traversat teritoriul croat în drumul lor către vestul Europei.

În Croația se vor desfășura pe 8 noiembrie alegeri generale, sondajele arătând deocamdată un oarecare echilibru între blocurile politice conduse de social-democrații din SPD și conservatorii din HDZ, formațiunea din care provine și Kolinda Grabar-Kitarovic. AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Răsturnare de situație? / „Mai trebuie votată moțiunea de cenzură de marți?" / S-a răzgândit Simion? O nouă țeapă pentru PSD?

2 Motivul crimei care a îngrozit Elveția: de la viața „perfectă” la buncărul în care o fostă Miss a fost dezmembrată de „soțul perfect”

3 VIDEO Umbrărescu a adus 5.000 de oameni pe A7, lucrează non-stop și s-a angajat să livreze ceea ce experții consideră imposibil

4 Cea mai seducătoare antrenoare, criticată după ce a leșinat în timpul meciului. Acuzată de prefăcătorie: „De la atâta gesticulat!”

5 Culisele unui schimb de prizonieri ca în filme. Cine este femeia predată Rusiei la pachet cu trădătorul Bălan