Procesul 'contabilului de la Auschwitz' a fost întrerupt din cauza stării de sănătate a acuzatului

Procesul fostului gardian nazist responsabil pentru moartea a peste 300.000 de evrei, Oskar Gröning, numit și 'contabilul de la Auschwitz', a fost întrerupt joi din cauza înrăutățirii stării de sănătate a acuzatului în vârstă de 93 de ani, transmite agenția EFE. El a părăsit audierile de miercuri după ce i s-a făcut rău, iar joi nu a mai apărut în timpul ședinței de judecată la tribunalul din Luneburg, au anunțat surse judiciare, care afirmă că nu există motive să se creadă că Gröning s-ar preface că este bolnav. Următoarea audiere este programată pentru marți, dar prezența lui în sala de judecată depinde de evoluția stării sale de sănătate.

Procesul a început pe 21 aprilie cu o amplă mărturie a acuzatului, care și-a recunoscut 'complicitatea morală' la crimele comise în lagărul de exterminare nazist, deși ulterior a negat că ar fi participat la selectarea deportaților care urmau să fie trimiși la camerele de gazare.

Înaintea inițierii procesului, mai mulți martori veniți din SUA, Israel și Ungaria s-au plâns de lentoarea justiției germane.

Judecarea lui Oskar Gröning are un precedent juridic în condamnarea la cinci ani de închisoare în anul 2011 a ucraineanului John Demjanjuk, fost gardian în lagărul de la Sobibor. Și acest proces a fost întrerupt de mai multe ori din cauza stării de sănătate a inculpatului, care a decedat la câteva luni după pronunțarea sentinței. AGERPRES


populare
astăzi

1 Schimbări majore la pensii, ajutoare și contracte de muncă din 2026

2 Rareș Bogdan cere parlamentarilor să voteze uniformele obligatorii: „Școala nu este o paradă de modă”

3 WSJ aruncă bomba / Ambasadoarea SUA la Atena ar fi revendicat debarcarea guvernului Bolojan

4 Presa din Grecia, revoltată după afirmația ambasadoarei SUA legată de România / „Replica lui Guilfoyle care a înghețat cina de la Atena”

5 Fiica lui Eugen Teodorovici s-a căsătorit: mesajul emoționant al tatălui