Putin a vorbit cu Obama la telefon, joi, despre Ucraina și Orientul Mijlociu (Casa Albă)

Președintele rus, Vladimir Putin, i-a telefonat joi omologului său american, Barack Obama, pentru a discuta despre evoluția situației din Orientul Mijlociu, în special despre gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), și problema Ucrainei, a informat Casa Albă într-un comunicat, potrivit AFP. De asemenea, cei doi șefi de stat au discutat despre "situația din ce în ce mai periculoasă din Siria" și au subliniat importanța de a menține "unitatea" puterilor internaționale în tratativele cu Iranul menite să împiedice această țară să se doteze cu arma nucleară.

Iranul și Grupul 5+1 (Statele Unite, Marea Britanie, Franța, Rusia, China și Germania) intră în acest sfârșit de săptămână, la Viena, fără garanția unui succes, în ultima linie dreaptă a maratonului negocierilor pentru a încheia dificilul dosar nuclear iranian înainte de termenul limită de la 30 iunie.

Pe de altă parte, a anunțat Casa Albă, cei doi președinți a discutat despre "necesitatea" de a contracara gruparea ultra-radicală Statul Islamic, care deține controlul asupra unor vaste regiuni din Siria și Irak.

La rândul său, Barack Obama a insistat din nou asupra faptului că Moscova trebuie "să își respecte angajamentele" asumate în cadrul acordului de la Minsk pentru rezolvarea conflictului din Ucraina.

Este vorba, în special, ca Rusia "să își retragă toate trupele și echipamentele ruse amplasate pe teritoriul ucrainean", a subliniat președintele american.

Moscova neagă implicarea în acest conflict între Kiev și separatiști proruși, soldat cu peste 6.400 de morți din aprilie 2014.

În pofida armistițiului instaurat pe 15 februarie, după semnarea acordului de pace Minsk 2, estul Ucrainei a cunoscut la începutul lunii iunie o recrudescență a violențelor. Ulterior, intensitatea acestora a scăzut, dar au loc frecvent incidente sângeroase.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Foarte interesante amănunte...

2 VIDEO Circotecă între RTV și Realitatea Plus la protestul minerilor

3 Fost șef MI6 / Iranul „a jucat destul de bine o mână slabă” și are „un avantaj strategic” în fața SUA după ce Trump ar fi pierdut inițiativa

4 „Nu este corect ca cineva să dea foc lumii, iar restul să înghită cenușa”

5 Judecați voi... / BNS refuză întâlnirea cu Bolojan pe motiv că are programată o ședință cu Grindeanu, dar îl acuză pe premier de „dispreț”...