Soluţia pentru ieşirea din criză a Franţei, Manuel Valls în fruntea guvernului de la Paris

 Preşedintele socialist al Franţei, Francois Hollande, l-a desemnat oficial pe Manuel Valls în funcţia de prim-ministru, îndemnându-l să formeze un guvern "combativ" şi "restrâns".

"I-am încredinţat lui Manuel Valls misiunea de a conduce Guvernul Franţei", a declarat Hollande, citat de AFP.

"Am înţeles mesajul clar al francezilor", a insistat Hollande, referindu-se la alegerile locale desfăşurate duminică.

Preşedintele socialist, confruntat el însuşi cu scăderea popularităţii din cauza crizei economice, a promis reducerea impozitelor până în anul 2017.

Guvernul Franţei, condus de premierul socialist Jean-Marc Ayrault, a demisionat luni, ca reacţie la înfrângerea socialiştilor în alegerile locale.

Manuel Valls va conduce un cabinet cu mai puţini miniştri şi va avea sarcina de a scoate Franţa din dificila situaţie economică în care se află. Misiunea principală a noului premier va fi implementarea Pactului de Solidaritate care prevede reduceri de impozite şi scăderea fiscalităţii pentru angajatori. Şi costurile cu forţa de muncă ar urma să fie reduse.

Cine este Manuel Valls

Imigrant catalan, susţinător al unui socialism francez după modelul Tony Blair, Manuel Valls, în vârstă de 51 de ani, desemnat luni premier, a şocat de multe ori stânga în funcţia de ministru de Interne, relatează AFP.

Deşi mai apreciat în cadrul dreptei decât al stângii, acest bărbat cu ambiţii asumate, cu ton de multe ori autoritar, şi-a trasat timp de doi ani în această funcţie drumul către Matignon, sediul Guvernului, în ritm de polemici generate de fermitatea sa.

Ultima este disputa din ianuarie cu polemistul Dieudonné, condamnat de mai multe ori pentru antisemitism şi ale cărui spectacole a reuşit să le interzică. Cu câteva luni înainte, el a provocat o revoltă după arestarea la şcoală şi expulzarea în Kosovo a unei eleve de liceu de etnie romă, în vârstă de 15 ani, care locuia în estul Franţei.

Membri ai stângii radicale din cadrul partidului au cerut deseori demiterea lui. Aceasta pentru că Manuel Valls place mai mult dreptei. Într-un sondaj publicat în martie, 41 la sută dintre simpatizanţii dreptei l-ar fi ales drept premier dintre personalităţile socialiste, faţă de doar 20 la sută dintre simpatizanţii stângii.

Energia sa la Ministerul de Interne şi mediatizarea intervenţiilor sale amintesc de predecesorul său de dreapta devenit preşedinte, Nicolas Sarkozy.

"El spune lucruri cu o oarecare sinceritate, o certitudine lucidă şi da, uneori, cu o certitudine brutală", rezumă Alain Bauer, profesor de criminologie şi prieten al lui Manuel Valls din timpul universităţii.

El este apreciat de femei şi pentru imaginea sa de bărbat care arată bine şi, potrivit unui sondaj al revistei Elle, 20 la sută dintre franţuzoaice şi-ar dori o "aventură fierbinte" cu acest brunet cu ochii albaştri, recăsătorit cu o violonistă.

Născut la Barcelona la 13 august 1962 dintr-o mamă elveţiană italiană şi un pictor catalan, Manuel Valls a devenit cetăţean francez la vârsta de 20 de ani şi a rămas un suporter fidel al clubului de fotbal Barcelona. El a studiat istoria şi este tatăl a patru copii.

După modelul lui Tony Blair, care a zdruncinat partidul socialist, el s-a afirmat în cadrul aripii "conservatoare" a partidului, sugerând că ar trebui să se renunţe la cuvântul "socialist". El a criticat şi legea votată de socialişti care limitează munca în Franţa la 35 de ore pe săptămână.

Ales primar al Evry, o periferie multiculturală din Paris, în 2001, şi în Adunarea Naţională după un an, Manuel Valls rămâne un outsider în partidul său, adeseori agresiv şi dificil.

În 2011, el s-a prezentat la alegerile primare ale partidului socialist în calitate de candidat la prezidenţiale. El s-a făcut remarcat prin criticile aduse "vechilor reţete" ale stângii dar nu a obţinut decât 6 la sută. El s-a raliat atunci cu François Hollande, căruia i-a devenit director de comunicare în campanie.

Când Hollande a câştigat alegerile în 2012 în faţa lui Nicolas Sarkozy, el l-a recompensat pe Manuel Valls, care a făcut mereu din securitate o miză majoră, numindu-l ministru de Interne, un minister perceput deseori drept o rampă de lansare către Matignon.

Acolo, el continuă politica lui Nicolas Sarkozy demolând numeroase tabere ilegale ocupate de romi. Această acţiune este aprobată de majoritatea francezilor, dar criticată de asociaţiile pentru consolidarea politicii de inserţie a romilor.

În cadrul Guvernului, Manuel Valls s-a opus în numeroase rânduri ministrului Justiţiei, Christiane Taubira, al cărei proiect de reformă penală îl contestă, dar şi colegei sale ecologiste, ministrul pentru Locuinţe Cécile Duflot, care nu îşi ascunde divergenţele de opinie în materie de securitate cu "primul poliţist al Franţei".
 

Sursa: adevarul.ro


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Informație / Ghizdeanu i-a livrat pe Dragnea, Vâlcov și Dăncilă! Dosarul va fi declinat la DNA!

2 ULTIMA ORĂ / Document / Statele Unite își avertizează cetățenii că virusul ucigaș a explodat în alte 6 țări din As…

3 Zăngănit de cătușe către PSD! Voi ați citit discursul ambasadorului SUA de joi? Ați văzut postarea de pe Faceb…

4 Foarte corect articolul scris de Ioana Ene Dogioiu despre numirile în fruntea marilor parchete

5 Le Point / Armata americană debarcă în masă în Europa

recomandări

Te ia DNA: Marian Pirnea

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Cum se fabrică manual o sticlă din nisip la peste 1000 de grade