Spionaj politic în Peru: Guvernul a fost înlăturat de la putere de către parlament

Parlamentul din Peru a votat, în cursul nopții de luni spre marți, moțiunea de cenzură împotriva premierului Ana Jara, determinând căderea guvernului în ansamblul său, după dezvăluirile privind spionarea unor deputați, jurnaliști, oameni de afaceri și cetățeni obișnuiți de către serviciile de informații, relatează AFP.

Este prima dată din 1968 când Congresul (parlament) peruan votează o moțiune de cenzură împotriva unui șef de guvern.

Aceasta este cea mai gravă problemă cu care se confruntă președintele țării, Ollanta Humala, care va trebui să numească pentru a șaptea oară un nou premier în mai puțin de un an până la încheierea mandatului său. Aflat la putere de patru ani, președintele Humala nu dispune de o majoritate în parlament.

Cenzura, care antrenează căderea guvernului în ansamblul său, a fost votată cu 72 de voturi ''pentru'', 42 ''împotrivă'' și două ''abțineri''.

Alegerea unui nou premier trebuie votată de către parlament. În caz de eșec, președintele poate să dizolve Congresul și să convoace alegeri legislative.

AFP amintește că, pe 19 martie, revista Correo Semanal a publicat o listă cu peruani care sunt supravegheați de Direcția națională de informații (Dini). Printre persoanele spionate figurau politicieni și familiile lor, oameni de afaceri și sute de cetățeni obișnuiți.

Ca urmare a acestor dezvăluiri, președintele Consiliului de miniștri (guvernul), Ana Jara, în funcție de mai puțin de un an, a fost convocată în fața parlamentului. Ea a explicat atunci că a urgentat o anchetă, dând asigurări că respectivul caz de spionaj data din timpul precedentelor guverne. La începutul lui februarie, guvernul a ordonat închiderea temporară a Dini, acuzată de spionarea atât a unor membri ai guvernului, cât și a unor opozanți. AGERPRES


populare
astăzi

1 Statul plătește 900.000 de lei Familiei Regale pentru terenurile expropriate la drumul spre A3

2 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf

3 Șantierele record din vest / când se deschid marile viaducte de pe A1 și A3

4 Uniforma obligatorie revine în școli: decizia Senatului și reacțiile din teritoriu

5 Au început țepele? / Două sisteme antiaeriene modernizate de Rheinmetall au picat testele de recepție. Trebuiau livrate în aprilie, dar nici acum nu sun…