SUA: Un polițist din New York a decedat după ce sâmbătă a fost împușcat în cap

SUA: Un polițist din New York a decedat după ce sâmbătă a fost împușcat în cap

Un polițist din New York a decedat luni după ce în urmă cu două zile fusese împușcat în cap în timp ce efectua o misiune în cartierul Queens, au anunțat autoritățile locale, citate de Reuters și AFP. Brian Moore, în vârstă de 25 de ani, efectua sâmbătă o misiune în Queens alături de un alt coleg. Cei doi erau îmbrăcați în civil, iar mașina în care se aflau nu purta însemnele poliției new-yorkeze.

Un bărbat de culoare, Demetrius Blackwell, fost condamnat la închisoare, a fost arestat la scurt timp după incident. Suspectul ar fi deschis focul asupra polițiștilor în momentul în care aceștia au început să-l urmărească.

Brian Moore este al treilea polițist ucis la New York în ultimele cinci luni, alți doi polițiști supraviețuind atacurilor care i-au vizat.

Decesul lui Moore intervine pe fondul amplificării tensiunilor rasiale în SUA după o serie de incidente în care au fost implicați polițiști albi și persoane de culoare și care au dus la numeroase manifestații în ultimele luni, cele mai violente înregistrându-se la Ferguson (statul Missouri) și Baltimore (statul Maryland).

Moore, care provenea dintr-o familie de polițiști, a devenit membru al Departamentului de Poliție din New York (NYPD) în iulie 2010, potrivit primarului metropolei americane Bill de Blasio.

Cu câteva zile înainte de Crăciun, ofițerii Rafael Ramos și Wenjian Liu, îmbrăcați în uniforme de poliție, au fost împușcați în cartierul new-yorkez Brooklyn în timp ce patrulau.

În ianuarie, alți doi polițiști new-yorkezi, de această dată îmbrăcați în haine civile, au fost împușcați când încercau să intervină după un jaf armat comis în Bronx. Cei doi au supraviețuit atacului, adaugă Reuters. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Imagini apocaliptice în Grecia...

5 Dezvăluiri înfiorătoare despre insula pe care britanicii au desfășurat experimente secrete și șocante