TASS: Distrugătorul USS Donald Cook sosește în Marea Neagră

Distrugătorul american lansator de rachete USS Donald Cook sosește în Marea Neagră, a declarat sâmbătă agenției oficiale ruse TASS o sursă din Statul Major al Flotei Ruse la Marea Neagră.

Aceasta este a doua navă americană care se îndreaptă acum spre Marea Neagră, după distrugătorul USS Ross.

"Distrugătorul american Donald Cook se pregătește să treacă prin Strâmtorile Dardanele și Bosfor. Cu câteva ore înainte, distrugătorul USS Ross a intrat în Marea Neagră", a precizat această sursă.

Cele două distrugătoare sunt echipate cu sisteme antirachetă de tip Aegis și rachete de croazieră Tomahawk, în special.

Anterior, Flota a 6-a americană a anunțat într-un comunicat intrarea în Marea Neagră a distrugătorului USS Ross, dar nu și sosirea USS Donald Cook, notează TASS.

Prezența USS Ross în Marea Neagră va reitera dedicarea și angajamentul SUA pentru consolidarea parteneriatelor și capacităților operaționale comune în cadrul NATO și cu partenerii regionali din zona Mării Negre, potrivit comunicatului.

Forțele navale americane trimit în mod regulat nave în Marea Neagră. În conformitate cu Convenția de la Montreux (intrată în vigoare pe 9 noiembrie 1936 n.r.), navele de luptă ale statelor non-riverane nu pot staționa în Marea Neagră mai mult de 21 de zile, amintește TASS.

De asemenea, Alianța nord-atlantică (NATO) trimite prin rotație nave militare în Marea Neagră, pe fondul tensiunilor cu Rusia generate de criza din Ucraina. AGERPRES


populare
astăzi

1 De citit! / O radiografie dură a justiției românești făcută de magistrați de vârf

2 Șantierele record din vest / când se deschid marile viaducte de pe A1 și A3

3 Uniforma obligatorie revine în școli: decizia Senatului și reacțiile din teritoriu

4 VIDEO Gest romantic pe aeroport între Nicușor Dan și partenera sa, la New York

5 Cine este tânăra găsită moartă într-o valiză aruncată în râul Olt