Trei bărbați, printre care 2 români, acuzați în SUA că au încercat să vândă arme rebelilor columbieni

Trei bărbați, printre care 2 români, acuzați în SUA că au încercat să vândă arme rebelilor columbieni

Trei bărbați, printre care doi români, au fost arestați în Europa în această săptămână fiind acuzați în Statele Unite că au conspirat să vândă arme pentru a fi utilizate împotriva americanilor în Columbia, au anunțat procurori federali din New York miercuri, informează Reuters.

Toți trei au fost acuzați de conspirație pentru a ucide ofițeri și angajați ai Statelor Unite și de conspirație pentru a oferi sprijin material sau resurse unui grup rebel columbian, potrivit actului de acuzare. 

    Procurorii i-au acuzat pe Cristian Vintilă, 44 de ani, din România; Massimo Romagnoli, 43 de ani, din Grecia; și Virgil Flaviu Georgescu, 42 de ani, din România, notează Reuters.
   
Cei trei ar fi vrut să vândă arme anti-aeronave, arme de foc și alte elemente grupului rebel columbian FARC pentru utilizarea lor împotriva Statelor Unite, dar afirmațiile lor au fost
făcute de fapt unor surse confidențiale care lucrează în Administrația SUA Antidrog, potrivit unui comunicat.
   
Guvernul SUA a desemnat FARC în 1997 organizație teroristă străină.
   
Potrivit procurorilor americani, FARC este cel mai mare furnizor mondial de cocaină și membri FARC au ucis și răpit americani ca represalii pentru asistența acordată de SUA luptei anticocaină din Columbia. Un membru FARC a fost extrădat în noiembrie în Statele Unite acuzat de luare de ostatici și terorism.
   
Rechizitoriul nu precizează dacă FARC știa despre intenția celor trei de a vinde arme. Ei sunt acuzați că au fost dispuși să vândă arme FARC, știind că ele ar fi folosite împotriva forțelor SUA care asistă guvernul Columbiei.
   
Vintilă și Georgescu au fost arestați în Muntenegru luni și Romagnoli a fost arestat tot acolo marți, au afirmat procurorii în comunicat.
   
Nu se cunoaște dacă vreunul dintre ei are avocați americani sau cât de curând ar putea fi extrădați în Statele Unite. Un purtător de cuvânt al procurorului din Manhattan Preet Bharara a refuzat să comenteze.
   
FARC /Forțele Armate Revoluționare din Columbia/ au apărut în 1960 dintr-o mișcare țărănească cerând reforma agrară și guvernul columbian a început negocieri de pace în
Cuba la sfârșitul anului 2012. FARC a declarat o încetare a focului unilaterală nedeterminată
începând cu 20 decembrie, adaugă Reuters.

AGERPRES
   


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 VIDEO Cum, mint americanii? / Amănunte greu de digerat despre atentatul cu sute de victime din timpul retragerii americane din Afganistan, negat de Pent…