Ucraina confirmă incursiunea unui convoi militar rus pe teritoriul său

Ucraina a confirmat vineri incursiunea unui convoi militar rus pe teritoriul său, pe la un post de frontieră controlat de separatiştii proruşi din estul ţării, semnalată joi seara de jurnalişti britanici.

Ucraina confirmă incursiunea unui convoi militar rus pe teritoriul său (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Un convoi militar rus a trecut frontiera pe la postul de trecere Izvarin", a declarat pentru AFP Oleksîi Dmitraşkivski, un purtător de cuvânt al operaţiunii militare ucrainene din est.

"Nu dispunem de informaţii privind numărul de vehicule din acest convoi", a adăugat el.

Potrivit jurnaliştilor de la cotidienele britanice The Guardian şi Daily Telegraph, aflaţi în zonă, 23 de vehicule blindate pentru transport de trupe, camioane de combustibil şi alte vehicule logistice cu numere de înmatriculare militare ruseşti au traversat frontiera joi seara, cu puţin înainte de ora 22.00 (21.00, ora României).

Această mişcare a fost observată de la postul de frontieră rus Doneţk, de lângă postul de frontieră ucrainean Izvarin.

Prin postul de trecere a frontierei Doneţk trebuie să treacă un convoi umanitar rusesc controversat, destinat populaţiei din estul Ucrainei afectată de conflict.

Jurnaliştii AFP au observat la rândul lor vineri dimineaţă, de partea rusă, o coloană de zece transportoare blindate de trupe ruseşti îndreptându-se spre postul de frontieră Doneţk din Rusia.

Autorităţile ucrainene au mai evocat în trecut incursiuni ale convoaielor militare ruseşti în regiunile ucrainene Doneţk şi Lugansk, pornind din posturi de frontieră controlate de rebeli.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 DOCUMENT Cine din servicii o fi dat drumul la chestia asta? Și ce o fi atât de grav?

2 Palmă grea pentru președinte / „Refuz să particip, am primit invitație de la Administrația Prezidențială, nu mă duc, în semn de protest pentru tot ceea …

3 SURSE Guvernul Bolojan e ca și picat, moțiunea va fi votată de cel puțin 270 de parlamentari. Cătălin Predoiu, premierul agreat la Cotroceni

4 Prima lovitură grea pentru Bolojan în interiorul PNL...

5 Mirări și întrebări în Securistan / Câteva lucruri care nu se leagă / Cine trage sforile în criza politică?