UE se teme că ar putea apărea o nouă rută, Albania-Italia, pentru traficul cu imigranți

Uniunea Europeană (UE) și-a exprimat temerea că traficanții de imigranți ar putea deschide o nouă rută pe mare către Italia prin Albania dacă frontierele terestre din Balcani sunt închise, potrivit unor oficiali ai UE, relatează luni agenția Reuters.

La două decenii după ce nave pline cu albanezi traversau fâșia de 80 de km din Marea Adriatică fugind de haosul postcomunist din țara lor, lideri din UE și din Balcani, reuniți duminică la Bruxelles în încercarea de a controla fluxurile de refugiați, și-au propus să ajungă la o înțelegere asupra întăririi supravegherii rutei terestre către Albania dinspre Grecia, unde majoritatea imigranților intră în Europa.

''Există riscul ca traseul către Italia prin Albania să devină o nouă rută (de imigrație) în iarnă'', a declarat pentru Reuters un înalt oficial al UE.

Premierul albanez, Edi Rama, a participat la reuniunea găzduită de către președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. Italia, unde au sosit în sudul său majoritatea imigranților proveniți din Libia, nu a fost invitată la conferința privind Balcanii.

Aproximativ 500.000 de persoane, dintre care mulți refugiați sirieni și irakieni, dar și imigranți asiatici, au ajuns în Grecia dinspre Turcia în primele zece luni ale anului 2015, potrivit datelor UE. Majoritatea au tranzitat Macedonia în drumul lor, via Croația ori Ungaria, către Germania.

Cu toate că Ungaria își închide granițele și alte state iau măsuri similare, zeci de mii de persoane, înfruntând vremea care se înrăutățește, bat în continuare la porțile Balcanilor. Traseul maritim către Italia, deși este barat de munții dintre Grecia și Albania, ar putea reprezenta o rută mai rapidă, dar mai periculoasă. AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Rusia amenință direct România: „Tentativele provocatoare nu vor rămâne fără răspuns. Să se gândească serios la…

2 RAPORT OFICIAL / România, pe primul loc în evoluția epidemiei de COVID-19 în UE: cea mai mare rată de pozitivar…

3 Scandal sexual cu reținere! Soția unui multimilionar român îl acuză pe afacerist că a supus-o la perversiuni …

4 DOCUMENT / Informațiile care dinamitează Poliția Capitalei! Berechet cerea detalii dintr-un dosar de omor peste …

5 Ea este Irina Popescu, soția abuzată sexual, practicantă de yoga și membră MISA