Un petrolier a fost atacat de pirați în largul Nigeriei; un mort și trei ostatici

Un ofițer de marină grec a murit și alți trei marinari, dintre care doi greci, au fost luați ostatici de pirați care au atacat un petrolier în largul Nigeriei, a anunțat miercuri Garda de Coastă greacă, citată de AFP.

Asaltul piraților a avut loc marți seară în zona petrolieră maritimă Qua Iboe, din sudul Nigeriei, într-un moment în care petrolierul 'Kalamos', sub pavilion maltez, era ancorat, așteptând să fie încărcat, a precizat sursa citată.

Atacatorii l-au ucis pe secund, a precizat Garda de Coastă, precizând că 23 de membri ai echipajului, printre care zece greci, se aflau la bord la momentul atacului. Pirații au părăsit nava împreună cu trei ostatici.

Potrivit site-urilor specializate, Kalamos este un petrolier construit în 2000, fiind proprietatea societății grecești Aeolos Management.

Compania petrolieră americană ExxonMobil are un terminal important la Qua Iboe.

Zona de coastă care se întinde din Senegal și până în Angola a devenit, potrivit experților, noua placă turnantă a pirateriei în Africa, preluând ștafeta de la Golful Aden, de pe coasta estică a Africii, unde fenomenul, spectaculos pentru o perioadă, a dispărut aproape complet după desfășurarea unei flote militare internaționale. AGERPRES


populare
astăzi

1 Primele detalii concrete despre ancheta în care i-a fost confiscat telefonul lui Arafat

2 De citit...

3 Bolojan / Coaliția a ajuns la un acord pentru creșterea vârstei de pensionare pentru polițiști și militari

4 Priviți, procurorii au găsit 350.000 de euro în cutii de pantofi la fostul șef de cabinet al lui Grindeanu, actualul șef al Autorității Rutiere

5 Lovitură pentru Washington / Italia a refuzat accesul bombardierelor SUA la baza strategică din Sicilia, deși avioanele erau deja în aer