Unei românce i s-a refuzat șederea într-un hotel britanic, deoarece recepționerii 'au crezut' că ar fi prostituată

Unei românce i s-a refuzat șederea într-un hotel britanic, deoarece recepționerii 'au crezut' că ar fi prostituată

O româncă nu s-a putut caza la un hotel din Marea Britanie, deoarece personalul de la recepție ''credea'' că tânăra ar fi prostituată, scrie în ediția electronică de miercuri cotidianul Daily Express. În data de 6 iulie, Alecsandra Puflea, în vârstă de 22 de ani, absolventă a Universității de criminalistică și medicină legală din Hull (East Yorkshire), a încercat să se cazeze la hotelul Holiday Inn Express din Hull împreună cu prietenul ei, dar a fost refuzată după ce recepționerii i-au aflat cetățenia. Tânăra își rezervase camera de hotel online, dar, când a ajuns la hotel, recepționerul i-a spus: ''Îmi pare rău, dar nu acceptăm români''.

Tânăra s-a declarat șocată și a calificat experiența drept 'îngrozitoare'.

Incidentul survine ca urmare a aplicării de către hotel a unei politici de screening în cazul clienților despre care se bănuiește că ar putea fi implicați în activități ilegale, după ce s-a descoperit că femei de origine română foloseau camere de hotel pentru prostituție, scrie sursa citată.

Poliția, care a făcut investigații ca urmare a unei plângeri depuse de Puflea, a afirmat că hotelul a prezentat scuze și că își va revizui politica față de clienți. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia