Val de căldură în Bulgaria, până în weekend

Valul de căldură care se înregistrează în Bulgaria va dura până în weekend, când un front de aer rece va aduce răcoare, a anunţat Institutul Naţional bulgar de Meteorologie şi Hidrologie, citat de site-ul Novinite.com.

Valul de căldură din Bulgaria va dura până în weekend (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Frontul de aer rece va fi prezent pentru o scurtă perioadă de timp, dar va conduce la o scădere a temperaturilor cu până la zece grade celsius, după care la începutul săptămânii viitoare va reveni căldura, potrivit aceleiaşi surse.

În unele zone din sud-vestul ţării temperaturile urmează să atingă miercuri 38 de grade Celsius. La Sofia se vor înregistra în jur de 33 de grade Clesius, însă senzaţia de căldură va fi mai intensă, din cauza lipsei mişcării aerului, potrivit Institutului.

Din cauza căldurii, compania care asigură alimentarea cu apă a capitalei oferă apă îmbuteliată în mai multe zone din oraş, în special după-amiaza.

Pe litoral temperaturile urmau să depăşească uşor 30 de grade Celsius, iar vremea la munte este potrivită pentru călătorii şi picnicuri, potrivit aceleiaşi surse.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Surpriză de proporții la CCR! / Trei judecători denunță autosesizarea ilegală a Curții

2 În sfârșit, s-a găsit unul care să-l pună la punct pe Ghinea!

3 Valul El Niño din 2026, anticipat a fi cel mai puternic din ultimul secol

4 „Asta mă enervează, arde-i ouăle și scuipă în ele” / Scandal într-un restaurant italian: mesaj șocant pe bonul de plată a determinat turiștii să refuze …

5 „Mariene, din momentul ăsta f-ă ce vrei tu că a-i spate” / Godină, „adevărul” ironic despre demisia din Poliție