Vlad Filat: Alegerile locale în Republica Moldova au fost câștigate de forțele proeuropene

Alegerile locale generale au fost câștigate la nivelul Republicii Moldova de forțele proeuropene, iar aceasta ne obligă să facem tot ce este necesar pentru ca parcursul european să fie continuat, a declarat luni liderul Partidului Liberal-Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, al cărui partid face parte din actuala coaliție minoritară de la putere împreună cu Partidul Democrat din Moldova (PDM), potrivit presei de peste Prut.

'Vom comunica cu partenerii noștri din Partidul Democrat și cei din Partidul Liberal în vederea creării coalițiilor la nivel local', a spus Filat, al cărui partid a suferit un eșec la alegerile pentru funcția de primar general al Chișinăului, în condițiile în care candidatul PLDM, Serafim Urecheanu, s-a situat pe locul 6 cu mai puțin de 3% din voturi.

'Este important să convenim asupra unor acțiuni comune pentru ca în turul doi de scrutin să câștige candidații partidelor proeuropene', a subliniat Vlad Filat.

Liberalul Dorin Chirtoacă, edilul șef în funcție al capitalei Republicii Moldova, se va confrunta în turul doi de scrutin, la 28 iunie, cu fostul premier (sub comuniști) Zinaida Greceanîi, candidata Partidului Socialist (prorus). După procesarea a 98,7 % din buletine, Chirtoacă a obținut 37,39% din sufragii, devansând-o pe contracandidata socialistă, care a acumulat 35,95% din voturi.

În același timp, liderul PLDM a menționat că urmează un proces firesc pentru constituirea unei noi majorități parlamentare la Chișinău în contextul alegerilor locale și al demisiei vineri a premierului Chiril Gaburici.

'Discuțiile au început deja. Am discutat cu colegii din PDM și suntem în consultări permanente cu președintele țării, Nicolae Timofti, dar și cu partenerii externi. Sper că vom reuși într-o perioadă scurtă de timp să convenim asupra creării acestei majorități parlamentare, pentru ca să oferim cât mai rapid un guvern țării', a spus Vlad Filat.

Liderul PLDM a subliniat că, în scurt timp, președintele țării va desemna un premier interimar, iar ulterior va iniția consultări cu facțiunile parlamentare pentru desemnarea unui nou premier al Republicii Moldova.

Potrivit postului de radio Vocea Basarabiei, PLDM, împreună cu al doilea partid din coaliția minoritară, PD, ar avea majoritatea în 24 din 34 de consilii raionale, păstrându-și astfel influența în teritoriu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Da, este Trump la Moscova. Este de amintit ce-a făcut după ce s-a întors de acolo...

2 Cum a reușit Iranul să lovească unde americanii păreau invincibili. Adevărul incomod pentru Trump: „Asta arată o evaluare greșită”

3 O diplomată aflată la post în Emiratele Arabe Unite critică Parlamentul pentru că a permis SUA să folosească baza Kogălniceanu

4 Iranul dă șah economiei mondiale, dar americanii mai au o carte de jucat. Expert: „E o armă teribilă”

5 Atac devastator în apele irakiene / Două petroliere străine incendiate, un membru al echipajului ucis și 38 de oameni salvați