Vladimir Putin: Uciderea lui Boris Nemțov, o tragedie cu substrat politic

Uciderea lui Boris Nemțov este o 'tragedie rușinoasă' ce are un substrat politic, a declarat miercuri președintele rus Vladimir Putin, transmite Reuters.

Nemțov, fost vicepremier, a fost împușcat mortal vineri noaptea, în timp ce se plimba împreună cu iubita sa în apropiere de Piața Roșie și Kremlin. El este cel mai proeminent reprezentant al opoziției care a fost omorât în cei 15 ani de când Vladimir Putin deține puterea în Rusia.

Potrivit Interfax, șeful statului rus a dat ordin Ministerului de Interne să acorde o atenție sporită crimelor cu substrat politic, precum uciderea lui Nemțov.

'Trebuie să scăpăm în sfârșit Rusia de rușine și tragedii precum cele îndurate și văzute de noi recent. Mă refer la uciderea îndrăzneață a lui Boris Nemțov chiar în centrul capitalei', a afirmat Putin, într-o reuniune a colegiului Ministerului rus de Interne.

Președinția rusă a negat orice implicare în această crimă, spunând că uciderea lui Boris Nemțov este o "provocare" în scopul discreditării președintelui Vladimir Putin și în vederea consolidării adversarilor săi, dar prietenii lui Nemțov afirmă că tocmai Kremlinul este de vină pentru crearea unei atmosfere de ură față de adversarii politicii oficiale.

Înainte de reuniunea cu Putin, șeful Serviciilor de securitate ruse (FSB), Aleksandr Bortnikov, a răspuns evaziv la o întrebare referitoare la presupușii suspecți în cazul uciderii lui Nemțov: 'Suspecți există întotdeauna'. AGERPRES


populare
astăzi

1 „Cum poate să invoce cenzura când e liberă să spună toate bazaconiile pe unde se nimerește?” / Avocata suveranistă Silvia Uscov, atac dur la „voievoadă”…

2 Atletico Madrid ironizează Realul după revenirea record a lui Fede Valverde

3 Sutiene de lux și parfumuri pe bani publici la ANM: raportul ajunge la Parchet

4 Mesaj neașteptat semnat de Călin Georgescu, deși este în arest preventiv

5 Tunelurile de la Sălciva amână calea ferată Simeria - Arad până în 2027